GRAIUL NOPȚII
Cucuvaie, cîntecul tău tîrziu,
În noaptea cu veșmînt argintiu,
Are cîteva tari silabe
Cu cîteva silabe slabe.
Ce prost, întîi, s-a-nfricoșat de tine,
De cîntecul tău cu chemări străine,
De ființa de abur și pucioasă
În noaptea lui somnoroasă ?
Ochii tăi, mari și teferi,
Ca niște luceferi
Înghețați de uimire,
Privesc în suvenire.
Tu știi că destinul e grav
În pensula marelui zugrav.
Omule, gură strîmbă, gură hîdă,
Pasărea nu știe să rîdă !
Tu ești clopoțelul Sfîntului Duh
Și treci lung prin văzduh
Și suni lepădarea de sine
Și-mpărăția nopții ce vine.
Glasul tău depărtat și sfînt
Spune auzului de pe pămînt
Că sufletul trebuie să stea
De veghe, înnarmat în șea ;
Că sufletul e-o sabie sticloasă
Care trebuie trasă :
Să-i scînteie stelele-n luciu !
Povară mi-e mintea, ca tuciul.
Tu trăiești fără castel,
Fără pat, făr' așternut,
De la început ;
Fără cufăr, fără cărți,
Zburdînd mereu într-alte părți,
Neașezată nicăieri,
Fără drepturi, fără puteri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...