Poezia Scrînciobul de Vasile Alecsandri

               SCRÎNCIOBUL


În scrînciobuldin culme se dau flăcăi și fete,
Copile, flori de aur, voinici cu negre plete.
„Iubito, zice unul, pe față-ngălbinești
Și ochii tăi în zare cu dor îi ațintești ?”


„O ! dar, privesc, iubite, colo în depărtare,
La cele dealuri nalte, la cea cîmpie mare,
Cum se-nvîrtesc de iute și cum se limpezesc,
Unind a lor verdeață albastrului ceresc !”


”Privirea ta, iubito, se-ndreaptă cătră soare?
„Dar ; urmăresc cu ochii cei vultri și cucoare
Cum se întrec cu norii, cum se-nvîrtesc în zbor
Sub cerul ce se-ntoarce rotiș deasupra lor.”


„În ochii tăi, iubito, o flacără s-aprinde ?”„
„Dar ; simt că aș meu suflet aripele-și întinde...
Eu zbor...ah ! zbor...”Deodată copila sare-n vînt
Și, vrînd la cer să zboare, ea cade în mormînt !