Poezia Miorița ( Baladă Populară ) de Nicolae Labiș

MIORIȚA



Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plînge fluierul de fag.
Inima mi-o strînge și-mi pătrunde-n sînge
Acest cîntec dureros și drag.




Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea își descîntă-n fluierul de os...
Tainic își frămîntă cadențarea sfîntă
Acest cîntec trist și luminos.




Se îngînă lin liniști în arin,
Tremură la stînă fluierul de soc,
Măicuță bătrînă cu brîul de lînă,
Ce mai cați bătutul de noroc ?




Brîul tău de copcii s-a desprins - tîrzii,
Pașii ți-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce și astăzi lăcrimezi și vii
Cînd la stînă fluierele sună ?




El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vînturi scuturate,
N-are să mai poată mîndrul ciobănel
Înaintea ta să se arate...





Ochilor tăi tulburi pentru veci lu-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îi vadă,
Pașilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă...




Ostenești... O clipă numai să te-oprești,
Odihnește-ți ochii în afund de zare...
Vai, pe zare-s nouri - turmele cerești
Și-auzi glasul tragicei mioare...




De ce fugi pe cîmpuri, după ce chemări ?
Despletit ți-i părul - albă vîlvătaie...
Vezi, de vînturi dusă, s-a topit sub zări
Miorița laie, bucălaie...





Pe-un picior de plai, pe o gură de rai,
Stau cîteodată împietrit și mut
Să-nțeleg o clipă ne-nțelesul grai
Plin de jalea unui veac trecut...