INIMA LEDEI
Zvîrleau în mine vrăjitoarele
În a-ntristatelor minuni livadă.
Nu mă temeam. Nu m-am temut vreodată.
Însă iubită dispăru în goană.
Frumoasa mea iubită : fragedul Surîs.
Plîngeau și hohoteau de rîs Mumele Codrilor.
Ceață era, și-n oarbă noapte-ndoliată,
În a-ntristatelor minuni livadă,
Inimi cădeau vuind,
Iar eu mi-acopeream privirile.
Inimi zvîrleau în noapte vrăjitoarele.
Nu mă temeam. Nu m-am temut vreodată.
În a-ntristatelor minuni livadă,
Greu de mîhnire stam, și singur.
Cădeau din ceață inimile,
Mici și urîte, inimi tari, de piatră.
Deadată, vrăjitoarele se risipă,
Și-n liniște, în alb vestmînt și-nlăcrimată,
Pe-a întristatelor minuni livadă,
Veni spre mine o femeie
Și-mi ridicai spre dînsa fața.
Ea mă privi și căutîndu-și inima
( Și-acuma o mai simte chipul meu )
În a-ntristatelor minuni livadă,
Îmi aruncă inima-n față,
Bolnava, calda-i inimă, sărmana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...