PUNTEA
Șoapta nopții se aude suspinînd încetișor ;
Arborii prin întuneric dau un freamăt sunător,
Și deodată Aurora se ivește radioasă,
Ca un ochi ce se deschide sub o geană luminoasă.
Dulce, veselă, rozie, scumpă ca un vis iubit,
Ea-și ia zborul peste lume de la mîndrul răsărit
Și -ntîlnește-n a sa cale o copilă cosînzeană
Ce-i scaldată în năvalnic și-n sîn poartă odoleană.
S-a oprit copila tristă pe o punte de stejar,
Plînsu-i lin pe sîn îi cade ca un scump mărgăritar ;
Iar pîrîul de la maluri smulgînd floare după floare,
Le depune cu șoptire lîngă albele-i picioare.
,,De ce plîngi ?... îi zice-o rază pe-a ei frunte strălucind.
Tu ești jună, ești menită să trăiești, să mori iubind ;
Pentru tine-orice durere trebuie ca să se curme...
Nouri sînt ce nu fac umbră și dureri ce nu lasă-urme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...