PLECAREA DIN ORAȘUL BLESTEMELOR
În Necropolis, muzici fremătau,
În toamnă, într-o surdă zi, tîrziu.
Murisem de demult
Și stam pe catafalcu-mi purpuriu.
Gemu o ușe lin, și, în tăcere,
Pătrunse cineva pe ușe :
Ființa pentru care mult am plîns în viață
Și care - mort chiar - o iubesc. Și rîse.
Galbena-mi față mîngîind-o,
Rîse și hohoti cu glas pustiu :
,,Strălucitorule, aicea te găsesc?
Urîta Budapestă ți-e sicriu?''
,,Nu-ți mai aduci aminte de lumina
Ce suie pe mormintele din sud și rîde?
Aici, la Budapesta, viața e urîtă
Și-al morții chip de mii de ori mai hîd e.''
,,Vino din al blestemului oraș.
Vino, mort drag, vino cu mine.
Aici nu-i loc ca să visezi frumos,
Nici pentru marile iubiri, de lacrimi pline.''
Și-mi luă molatec mîinile în mîini
Și rîse, rîse nebunește.
Și de atunci, spre cimitirul de la miazăzi,
Un mort, un mort sărman se pregătește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...