Poezia Evoluții de Tudor Arghezi

EVOLUȚII



Pămîntul antic s-a civilizat,
Nici nimfe, nici naide, nici sirene,
Crucificate ritmic și alene
În așternutul undei ondulat.




Pe coaja bulevardului de smoală,
Subt ochii guarzilor, în cete,
Nepoții lui Orfeu se duc la școală
Cu plăcile de piatră cu burete.




Toți, abdicați din funcția divină,
Au renunțat la slăvile eterne.
Apolo-i profesor de mandolină,
Pan lecții dă, de limbile moderne.




Hercule-i petrolist dactilograf,
Și Joe însuș, farmacist detreabă,
Servește-n cutiuțe la tarabă
Cîte un hap, cîte un praf.




Odinioară, ne soseau prin curte
Și stau de vorbă-n cîntece cu noi,
Îngerii mici cu aripile scurte
Și sfinții candizi în stihare noi.




Și cîteodată, seara, prin grădină,
Se năruia rănit din zbor
Cîte-un seraf cu mîna la picior,
Ciocnit în aer cu-o albină.




Dar la fereastra staulului, sus,
De cîte ori, oprindu-ne, din grabă,
Nu am zărit lumina lui Isus
Și-am auzit că vocea lui ne-ntreabă ?




Pavel din Tars e-acum zaraf sărac,
Și Chrisostom băiat de prăvălie,
Iar Sfîntul Duh, închis în colivie,
Făcutu-s-a pui mic de pitpalac.