DOR DUR
Ai îmbătrînit, băiete,
Cîntînd stihuri și ștafete,
Potrivind, ascuns de lună,
Vorba-n fluier, care sună.
Lumea plînge de necazuri,
Tu-ți pui gîndul pe atlazuri
Și, de dor de vînt și mierle,
Faci cu acul fir de perle.
Îți ungi rănile cu-argint,
Te alinți cu zări ce mint
Și-ți faci cugetul hotar
Între înger și măgar.
Ah ! de cînd m-a fost iubit,
Felul meu s-a izmenit.
Gura-i rece, de nălucă,
Mi-a lăsat viața năucă.
Fința mică de otravă
Mi-a făcut carnea bolnavă.
Fieșcare os mă doare
De-amintire și lingoare.
Și pentru că nu am știre
De-mi voi mai veni în fire
Și de o voi mai vedea
Strînsă subt musteața mea,
Ca un șarpe ce se zbate
Suferind de cinci păcate,
Stihuri m-am hotărît
Să-mi trec noaptea de urît.
Că dacă mai este vie,
Scrie peană ! sînge scrie!
Cine știe !...
O citi și o să vie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...