VÎNĂTORI ȘI VÎNĂTOARE
Pe geana cîmpului albiu
Se vede-un codru mare,
Lucind sub soarele gălbiu,
Ș-un sat perdut în zare.
Răsună codrul de-mpușcări,
De chiote voioase,
De urlete și de lătrări
Pe culmele rîpoase,
Căci e vînatul cel domnesc
La urși cu negre blane,
La lupi ce-n fugă clănțănesc,
La vulpele codane...
Sub crengile ce se întind
De țurșuri încărcate,
Hăitașii mare foc aprind
Cu vreascuri înghețate.
Și vînătorii osteniți
S-așează-n giur gramadă,
Unii pe trunchi, alții lungiți
Pe perne de zapadă.
Și toți pe domnulfericesc
De mîndra-i vînătoare,
Căci a ucis un cerb codresc
Și patru căprioare.
Iar colo-n satul depărtat,
Într-o căsuță mică,
Lîngă horn toarce nencetat
O sprintenă fetică
Și zice-așa în gîndul ei :
„De-aș vrea, într-o clipă,
Cum v-aș vîna cu ochii mei,
O, vînători de fală !
Și cum v-aș face chiar pe drum
Cărările-a vă perde,
Ș-a vă jura că voi acum
Vînați în codru verde!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...