Poezia Pia de Tudor Arghezi





PIA


Ce poți avea, sufletul meu,
Cînd soarele ne pune-n ramuri iară.
Ori un inel de foc, ori o brățară,
Cu mîna caldă a lui Dumnezeu ?




Și cînd făptura ne primește-ntreagă,
Ca un altar ce-n haos s-a deschis,
Și dinainte floarea ni se pleacă,
Să-i sărutăm petalele de vis ?




 Ești întristat de-acest adînc tablou,
Unde la fiecare clipă am simțit
Că ne atinge pensula din nou,
A umbrei mari ce-n el ne-a zugrăvit ?





Dar dorurile toate adunate,
Pe unda-n fund a cerului străjar,
Pe care noaptea trec întunecate,
Luntrile, lin cu prora de cleștar ?





Copacu-ntreg trăsare și se-ndoaie
Cu toate rădăcinile deodată
O picătură slobodă, de ploaie,
Pe-o frunză a căzut, înveninată.






Postare

  ANPC Termeni și Condiții