Poezia Niciodată Toamna... de Tudor Arghezi

NICIODATĂ TOAMNA...


Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid așternutul e șesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.





Casele-adunate, ca niște urcioare
Cu vin îngroșat în fundul lor de lut,
Stau în țărmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.





Pasările negre suie în apus,
Ca frunza bolnavă-a carpenului sur
Ce se desfrunzește, scuturînd în sus
Foile,-n azur.





Cine vrea să plîngă cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nențeles,
Și cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.

Poezia Niciodată Toamna... de Tudor Arghezi

NICIODATĂ TOAMNA...


Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid așternutul e șesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.





Casele-adunate, ca niște urcioare
Cu vin îngroșat în fundul lor de lut,
Stau în țărmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.





Pasările negre suie în apus,
Ca frunza bolnavă-a carpenului sur
Ce se desfrunzește, scuturînd în sus
Foile,-n azur.





Cine vrea să plîngă cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nențeles,
Și cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.

Poezia Miez De Noapte de Tudor Arghezi

MIEZ DE NOAPTE



Întîlnite-n vîrful crucii,
Față-n față, steaua, luna,
Se privesc și, cîte una,
Stelele deșteaptă nucii.



Și pe-al cerului pieptar
Scapără frumoșii teferi
Sumedenii de luceferi,
Plini de voie și de har.



Din apus la răsărit
Toată iarba de pe cer,
Mică-n bob cît un piper,
A-nflorit și-a tresărit.



Și pe cînd îmbătrînește
Lumea, jos, printre cotețe,
Într-o nouă tinerețe
Zilnic cerul nopții crește.

Poezia Miez De Noapte de Tudor Arghezi

MIEZ DE NOAPTE



Întîlnite-n vîrful crucii,
Față-n față, steaua, luna,
Se privesc și, cîte una,
Stelele deșteaptă nucii.



Și pe-al cerului pieptar
Scapără frumoșii teferi
Sumedenii de luceferi,
Plini de voie și de har.



Din apus la răsărit
Toată iarba de pe cer,
Mică-n bob cît un piper,
A-nflorit și-a tresărit.



Și pe cînd îmbătrînește
Lumea, jos, printre cotețe,
Într-o nouă tinerețe
Zilnic cerul nopții crește.