Poezia Heruvim Bolnav de Tudor Arghezi

HERUVIM BOLNAV


Îngerul meu își mai aduce-aminte
Din fericirile-i de mai nainte.
Cerul la gust i-ajunge ca un blid
Cu laptele amar și agurid,
Stelele lui nu și le mai trimite
Ca niște steaguri sfinte zugrăvite,
Și vîntul serii nu-i mai dă îndemn
Cu-aromele-i de vin și undelemn.
Livada, cîmpul și-au pierdut și floarea
Și roadele și frunza și culoarea.
Apele negre duc subt cerul cald
Năămoluri fierte, grele, de asfalt.
Oriunde capul caută să-și puie
Locu-i spinos și iarba face cuie.
Cocorii trec Tăria fără el
Și nu-l mai cheamă zborul lor defel.
Viața veciei, cuibul din ogivă,
Inimii lui ajuns-au deopotrivă,
Și-ntîia dată simte, cît de cît,
În dumicarea timpului, urît ;
Căci neștiută-ncepe să-ncolțească
Pe trupu-i alb o bubă pămîntească.

Poezia Heruvim Bolnav de Tudor Arghezi

HERUVIM BOLNAV


Îngerul meu își mai aduce-aminte
Din fericirile-i de mai nainte.
Cerul la gust i-ajunge ca un blid
Cu laptele amar și agurid,
Stelele lui nu și le mai trimite
Ca niște steaguri sfinte zugrăvite,
Și vîntul serii nu-i mai dă îndemn
Cu-aromele-i de vin și undelemn.
Livada, cîmpul și-au pierdut și floarea
Și roadele și frunza și culoarea.
Apele negre duc subt cerul cald
Năămoluri fierte, grele, de asfalt.
Oriunde capul caută să-și puie
Locu-i spinos și iarba face cuie.
Cocorii trec Tăria fără el
Și nu-l mai cheamă zborul lor defel.
Viața veciei, cuibul din ogivă,
Inimii lui ajuns-au deopotrivă,
Și-ntîia dată simte, cît de cît,
În dumicarea timpului, urît ;
Căci neștiută-ncepe să-ncolțească
Pe trupu-i alb o bubă pămîntească.

Poezia Niciodată Toamna... de Tudor Arghezi

NICIODATĂ TOAMNA...


Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid așternutul e șesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.





Casele-adunate, ca niște urcioare
Cu vin îngroșat în fundul lor de lut,
Stau în țărmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.





Pasările negre suie în apus,
Ca frunza bolnavă-a carpenului sur
Ce se desfrunzește, scuturînd în sus
Foile,-n azur.





Cine vrea să plîngă cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nențeles,
Și cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.

Poezia Niciodată Toamna... de Tudor Arghezi

NICIODATĂ TOAMNA...


Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid așternutul e șesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.





Casele-adunate, ca niște urcioare
Cu vin îngroșat în fundul lor de lut,
Stau în țărmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.





Pasările negre suie în apus,
Ca frunza bolnavă-a carpenului sur
Ce se desfrunzește, scuturînd în sus
Foile,-n azur.





Cine vrea să plîngă cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nențeles,
Și cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.