Poezia Binecuvîntare de Tudor Arghezi

BINECUVÎNTARE


Dormiți, dormiți !
Hipnoza nopții suflă boare
În mușchii voștri veștejiți,
Și mîine veți avea izvoare
Din spor, pămîntul să-l stropiți
Cu bale călătoare.




Dormiți, dormiți,
Căci legea o citește cariul
Cînd voi sînteți încremeniți
Și-n țeasta voastră-și zvîrlă zarul
Satan, cu ochii buimăciți,
Noroc ! Fiți fericiți !





Dormiți, dormiți,
În monarhia minerală,
Cu-obrajii sterpi și gălbejiți
Lipiți de carnea triumfală,
Cu care, morți, vă-nsuflețiți
O zi și-o viață goală.





Cei umiliți în trudă și-n răbdare,
Pribegii, robii și sihaștrii,
Bătuți de-a lunii vînătoare dogoare,
Așteaptă stolul șoimilor albaștri.
Judecători, stăpîni și-ndreptățiți,
Voi sînteți beți. Dormiți, dormiți !





Și însumi bine-vă-cuvînt.
Căci e nevoie pe pămînt
Să vă-nmulțiți,
Să ne-apăsați și să ne-nlănțuiți,
Și veacuri oarbe să clădiți,
Dormiți, dormiți !

Poezia Binecuvîntare de Tudor Arghezi

BINECUVÎNTARE


Dormiți, dormiți !
Hipnoza nopții suflă boare
În mușchii voștri veștejiți,
Și mîine veți avea izvoare
Din spor, pămîntul să-l stropiți
Cu bale călătoare.




Dormiți, dormiți,
Căci legea o citește cariul
Cînd voi sînteți încremeniți
Și-n țeasta voastră-și zvîrlă zarul
Satan, cu ochii buimăciți,
Noroc ! Fiți fericiți !





Dormiți, dormiți,
În monarhia minerală,
Cu-obrajii sterpi și gălbejiți
Lipiți de carnea triumfală,
Cu care, morți, vă-nsuflețiți
O zi și-o viață goală.





Cei umiliți în trudă și-n răbdare,
Pribegii, robii și sihaștrii,
Bătuți de-a lunii vînătoare dogoare,
Așteaptă stolul șoimilor albaștri.
Judecători, stăpîni și-ndreptățiți,
Voi sînteți beți. Dormiți, dormiți !





Și însumi bine-vă-cuvînt.
Căci e nevoie pe pămînt
Să vă-nmulțiți,
Să ne-apăsați și să ne-nlănțuiți,
Și veacuri oarbe să clădiți,
Dormiți, dormiți !

Poezia Pia de Tudor Arghezi

PIA


Ce poți avea, sufletul meu,
Cînd soarele ne pune-n ramuri iară.
Ori un inel de foc, ori o brățară,
Cu mîna caldă a lui Dumnezeu ?




Și cînd făptura ne primește-ntreagă,
Ca un altar ce-n haos s-a deschis,
Și dinainte floarea ni se pleacă,
Să-i sărutăm petalele de vis ?




 Ești întristat de-acest adînc tablou,
Unde la fiecare clipă am simțit
Că ne atinge pensula din nou,
A umbrei mari ce-n el ne-a zugrăvit ?





Dar dorurile toate adunate,
Pe unda-n fund a cerului străjar,
Pe care noaptea trec întunecate,
Luntrile, lin cu prora de cleștar ?





Copacu-ntreg trăsare și se-ndoaie
Cu toate rădăcinile deodată
O picătură slobodă, de ploaie,
Pe-o frunză a căzut, înveninată.

Poezia Pia de Tudor Arghezi

PIA


Ce poți avea, sufletul meu,
Cînd soarele ne pune-n ramuri iară.
Ori un inel de foc, ori o brățară,
Cu mîna caldă a lui Dumnezeu ?




Și cînd făptura ne primește-ntreagă,
Ca un altar ce-n haos s-a deschis,
Și dinainte floarea ni se pleacă,
Să-i sărutăm petalele de vis ?




 Ești întristat de-acest adînc tablou,
Unde la fiecare clipă am simțit
Că ne atinge pensula din nou,
A umbrei mari ce-n el ne-a zugrăvit ?





Dar dorurile toate adunate,
Pe unda-n fund a cerului străjar,
Pe care noaptea trec întunecate,
Luntrile, lin cu prora de cleștar ?





Copacu-ntreg trăsare și se-ndoaie
Cu toate rădăcinile deodată
O picătură slobodă, de ploaie,
Pe-o frunză a căzut, înveninată.