Poezia Drum În Iarnă de Tudor Arghezi

DRUM ÎN IARNĂ



Decembre, ca un paradis
De marmuri și scîntei,
Hlamida și-a deschis,
Și dintre tei,
Un vaiet lin de clopoței
Suspină-abia, ca-n vis.




Deasupra nopților s-a-ntins
Legendă ideală,
Și nu e suflet neatins,
Oricît de stins,
De diafana ei petală,
În care să nu fi descins
Lumina siderală.




E feerie de argint
Cristalizat în țurțuri lungi
Și pe cît ochii ți-i alungi,
Pe cît ajungi,
E marmur alb, neprihănit,
Pustiu și nesfîrșit.




În umbra lămpilor cernite
Se varsă vis în cupe noi,
Și capetele mult iubite
Se-nvecinesc pe nesimțite,
Ca niște frunze de trifoi.




Feți dulci, o clipă-ndrăgostiți,
Pe-atîta farmec și senin,
Feți, cel puțin,
Voi, fericiți !

Poezia Drum În Iarnă de Tudor Arghezi

DRUM ÎN IARNĂ



Decembre, ca un paradis
De marmuri și scîntei,
Hlamida și-a deschis,
Și dintre tei,
Un vaiet lin de clopoței
Suspină-abia, ca-n vis.




Deasupra nopților s-a-ntins
Legendă ideală,
Și nu e suflet neatins,
Oricît de stins,
De diafana ei petală,
În care să nu fi descins
Lumina siderală.




E feerie de argint
Cristalizat în țurțuri lungi
Și pe cît ochii ți-i alungi,
Pe cît ajungi,
E marmur alb, neprihănit,
Pustiu și nesfîrșit.




În umbra lămpilor cernite
Se varsă vis în cupe noi,
Și capetele mult iubite
Se-nvecinesc pe nesimțite,
Ca niște frunze de trifoi.




Feți dulci, o clipă-ndrăgostiți,
Pe-atîta farmec și senin,
Feți, cel puțin,
Voi, fericiți !

Poezia Mînăstire de Tudor Arghezi

MÎNĂSTIRE




Ațipit-a ziua-n ramuri.
Porumbeii albi, la rînd,
Pe pridvoare și la geamuri
Se trezesc din nou visînd.




Aripile dorm închise
Pretutinde, evantalii,
Toată lumea ciripise
Pentru seara de Rusalii.




Clopotele-au ostenit,
Liliecii din clopotniți
Dau de cerul risipit
Pretutindenea din solniți.





Luna-și mînă lin păunii
Pe întinsu-i așternut.
Ochii tăi ca bruma prunii
Mă gîndesc să și-i sărut.




Și cum ceasul bate-n larg,
Peste noi și peste plante,
De s-ar crede că se sparg
Subt ciocane diamante ;





Timpul cel adevărat
Vine-n aripi împrejur,
Și pe capul meu plecat
Varsă poale de azur.

Poezia Mînăstire de Tudor Arghezi

MÎNĂSTIRE




Ațipit-a ziua-n ramuri.
Porumbeii albi, la rînd,
Pe pridvoare și la geamuri
Se trezesc din nou visînd.




Aripile dorm închise
Pretutinde, evantalii,
Toată lumea ciripise
Pentru seara de Rusalii.




Clopotele-au ostenit,
Liliecii din clopotniți
Dau de cerul risipit
Pretutindenea din solniți.





Luna-și mînă lin păunii
Pe întinsu-i așternut.
Ochii tăi ca bruma prunii
Mă gîndesc să și-i sărut.




Și cum ceasul bate-n larg,
Peste noi și peste plante,
De s-ar crede că se sparg
Subt ciocane diamante ;





Timpul cel adevărat
Vine-n aripi împrejur,
Și pe capul meu plecat
Varsă poale de azur.