Poezia Prințul de Tudor Arghezi

PRINȚUL



Biruitor de lifte și jivine,
Așteaptă dîrz, la rîndu-i biruit,
Și ochii lui, de patru timpuri pline,
Încremeniți pe zare, n-au dormit.




Pe locul unde și-a răpus vrăjmașii,
Și slava lor țărînă a căzut,
S-au arătat, în urmă,-n sînge, pașii
Curtenilor șireți ce l-au vîndut.




Închis în turnul morții din poruncă,
Prințul e-ntreg, dar gîndurile-l dor,
Ca niște vulturi negri ce-și aruncă
Între cotețe rotirile lor.




Puterea lui întreagă și vitează
Ascultă-n noaptea de safir și lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.




Și cînd îl rod păduchii cîteodată
Pe dedesuptul platoșei domnești,
Prințul te simte, spadă fermecată,
Prinsă de șold, c-ai tremurat și crești.

Poezia Drum În Iarnă de Tudor Arghezi

DRUM ÎN IARNĂ



Decembre, ca un paradis
De marmuri și scîntei,
Hlamida și-a deschis,
Și dintre tei,
Un vaiet lin de clopoței
Suspină-abia, ca-n vis.




Deasupra nopților s-a-ntins
Legendă ideală,
Și nu e suflet neatins,
Oricît de stins,
De diafana ei petală,
În care să nu fi descins
Lumina siderală.




E feerie de argint
Cristalizat în țurțuri lungi
Și pe cît ochii ți-i alungi,
Pe cît ajungi,
E marmur alb, neprihănit,
Pustiu și nesfîrșit.




În umbra lămpilor cernite
Se varsă vis în cupe noi,
Și capetele mult iubite
Se-nvecinesc pe nesimțite,
Ca niște frunze de trifoi.




Feți dulci, o clipă-ndrăgostiți,
Pe-atîta farmec și senin,
Feți, cel puțin,
Voi, fericiți !

Poezia Mînăstire de Tudor Arghezi

MÎNĂSTIRE




Ațipit-a ziua-n ramuri.
Porumbeii albi, la rînd,
Pe pridvoare și la geamuri
Se trezesc din nou visînd.




Aripile dorm închise
Pretutinde, evantalii,
Toată lumea ciripise
Pentru seara de Rusalii.




Clopotele-au ostenit,
Liliecii din clopotniți
Dau de cerul risipit
Pretutindenea din solniți.





Luna-și mînă lin păunii
Pe întinsu-i așternut.
Ochii tăi ca bruma prunii
Mă gîndesc să și-i sărut.




Și cum ceasul bate-n larg,
Peste noi și peste plante,
De s-ar crede că se sparg
Subt ciocane diamante ;





Timpul cel adevărat
Vine-n aripi împrejur,
Și pe capul meu plecat
Varsă poale de azur.

Poezia Dor Dur de Tudor Arghezi

DOR DUR




Ai îmbătrînit, băiete,
Cîntînd stihuri și ștafete,
Potrivind, ascuns de lună,
Vorba-n fluier, care sună.




Lumea plînge de necazuri,
Tu-ți pui gîndul pe atlazuri
Și, de dor de vînt și mierle,
Faci cu acul fir de perle.





Îți ungi rănile cu-argint,
Te alinți cu zări ce mint
Și-ți faci cugetul hotar
Între înger și măgar.





Ah ! de cînd m-a fost iubit,
Felul meu s-a izmenit.
Gura-i rece, de nălucă,
Mi-a lăsat viața năucă.




Fința mică de otravă
Mi-a făcut carnea bolnavă.
Fieșcare os mă doare
De-amintire și lingoare.




Și pentru că nu am știre
De-mi voi mai veni în fire
Și de o voi mai vedea
Strînsă subt musteața mea,




Ca un șarpe ce se zbate
Suferind de cinci păcate,
Stihuri m-am hotărît
Să-mi trec noaptea de urît.




Că dacă mai este vie,
Scrie peană ! sînge scrie!
Cine știe !...
O citi și o să vie.