Poezia Graiul Nopții de Tudor Arghezii

GRAIUL NOPȚII



Cucuvaie, cîntecul tău tîrziu,
În noaptea cu veșmînt argintiu,
Are cîteva tari silabe
Cu cîteva silabe slabe.
Ce prost, întîi, s-a-nfricoșat de tine,
De cîntecul tău cu chemări străine,
De ființa de abur și pucioasă
În noaptea lui somnoroasă ?





Ochii tăi, mari și teferi,
Ca niște luceferi
Înghețați de uimire,
Privesc în suvenire.
Tu știi că destinul e grav
În pensula marelui zugrav.
Omule, gură strîmbă, gură hîdă,
Pasărea nu știe să rîdă !






Tu ești clopoțelul Sfîntului Duh
Și treci lung prin văzduh
Și suni lepădarea de sine
Și-mpărăția nopții ce vine.
Glasul tău depărtat și sfînt
Spune auzului de pe pămînt
Că sufletul trebuie să stea
De veghe, înnarmat în șea ;
Că sufletul e-o sabie sticloasă
Care trebuie trasă :
Să-i scînteie stelele-n luciu !


Povară mi-e mintea, ca tuciul.


Tu trăiești fără castel,
Fără pat, făr' așternut,
De la început ;
Fără cufăr, fără cărți,
Zburdînd mereu într-alte părți,
Neașezată nicăieri,
Fără drepturi, fără puteri.

Poezia Biulbiul de Tudor Arghezi

BIULBIUL



Dimineața, seara, triste.
Triste oare-ntr-adevăr ?
Umbre-atîrnă de batiste
Și de fire lungi de păr.





De vor fi sau nu, precum
Ochiul de ciclop le vede,
Zugrăvite-n vînt cu fum,
N-au conture, nici parfum
Ramurile din livede.





Printre prunii din amurg
Cîntă-n ritmuri de tipsii
Ghiersul moale, stihul turc
Și arab, de la geamii.




Rugăciune ! Nebunie !
Ca bolnavii gem cu toții.
Sînt nebuni ? În chinovie
Au și munte și cîmpie.



Catapeteasmă pustie,
În altar, îmi intră hoții.

Poezia Jignire de Tudor Arghezi

JIGNIRE



Neprețuind granitul, o, fecioară !
Din care-aș fi putut să ți-l cioplesc,
Am căutat în lutul rumânesc
Trupul tău zvelt și cu miros de ceară.




Am luat pămînt sălbatec din pădure
Și-am frămîntat cu mîna de olar,
În parte, fiecare mădular,
Al ființei tale mici, de cremene ușure.



Zmăltîndu-ți ochii, luai tipar verbina,
 Drept pleoape, foi adînci de trandafiri,
Pentru sprincene firele subțiri
De iarbă nouă ce-a-nțepat lumina.




Luai pilda pentru trunchi de la urcioare,
Și dacă-n sîni și șold a-ntîrziat
Mîna-mi aprinsă, eu sînt vinovat
Că n-am oprit statuia-n cingătoare




Și c-am voit să simtă și să umble
Și să se-ndoaie-n pipăitul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine și te umple.





Femeie scumpă și ispită moale !
Povară-acum, cînd, vie, te-am pierdut,
De ce te zămislii atunci din lut
Și nu-ți lăsai pămîntul pentru oale ?

Poezia Gravură de Tudor Arghezi

GRAVURĂ


Astăzi, soarele, prin ceață,
S-a născut din haos, mort,
Pe-nserata dimineață,
Cenușie ca un cort.




Pe cînd sufletul coboară,
Melancolic, pe-amintiri,
Ca o pulbere ușoară
De scîntei și licăriri,



 Peste cărțile din care
Se deșteaptă musc trezit
De pe foi ce-au putrezit
Prin unghere de sertare,




Orologiul, ploaia-n urmă
Și cu inima-ntr-un ritm,
Bat secundele ce-n turmă
Nencetat au tot murit.




Și ce liniște se-așterne !
Și cum sufletul se-aude,
Scuturînd aripe ude
Peste brumele eterne !




Dintr-a mea singurătate
Las în voie timpul viu,
Care știe ce nu știu,
Și prin veacuri destrămate
Fac cu pana semn și scriu.