Poezia Iosif Al Ungro-Vlachiei de Tudor Arghezi

IOSIF AL UNGRO-VLACHIEI



Se-nnalță fumul de tămîie
De la jertfelnic la Isus
Și ci mireasma lui mîngîie
Sfinții cu nimb de foc, de sus.




Cîntările, suind în cor
Cu clopotele, s-au topit
În glasul de mijlocitor
Al blîndului mitropolit.




Înveșmîntat în promoroc
Cusut cu foi de trandafir,
Se roagă-n gînd ca un proroc
Și pune fruntea pe potir.




Dar ridicîndu-l Prea-Sfințitul
La ceruri, brațul i se frînge
Și varsă din neprihănitulș
Trup sfînt muiat în sfîntul sînge.




Curata cuminecătură
În veac de veac nu s-a vărsat.
Unchiașul în genunchi murmură :
- ,,Părinților, sînt cu păcat !''




Pe cînd părinții-arhimandriți
Și arhondarul stavrofor
Se jăluiesc, nemîntuiți,
Cum că păcatul e al lor.

Poezia Iosif Al Ungro-Vlachiei de Tudor Arghezi

IOSIF AL UNGRO-VLACHIEI



Se-nnalță fumul de tămîie
De la jertfelnic la Isus
Și ci mireasma lui mîngîie
Sfinții cu nimb de foc, de sus.




Cîntările, suind în cor
Cu clopotele, s-au topit
În glasul de mijlocitor
Al blîndului mitropolit.




Înveșmîntat în promoroc
Cusut cu foi de trandafir,
Se roagă-n gînd ca un proroc
Și pune fruntea pe potir.




Dar ridicîndu-l Prea-Sfințitul
La ceruri, brațul i se frînge
Și varsă din neprihănitulș
Trup sfînt muiat în sfîntul sînge.




Curata cuminecătură
În veac de veac nu s-a vărsat.
Unchiașul în genunchi murmură :
- ,,Părinților, sînt cu păcat !''




Pe cînd părinții-arhimandriți
Și arhondarul stavrofor
Se jăluiesc, nemîntuiți,
Cum că păcatul e al lor.

Poezia Graiul Nopții de Tudor Arghezii

GRAIUL NOPȚII



Cucuvaie, cîntecul tău tîrziu,
În noaptea cu veșmînt argintiu,
Are cîteva tari silabe
Cu cîteva silabe slabe.
Ce prost, întîi, s-a-nfricoșat de tine,
De cîntecul tău cu chemări străine,
De ființa de abur și pucioasă
În noaptea lui somnoroasă ?





Ochii tăi, mari și teferi,
Ca niște luceferi
Înghețați de uimire,
Privesc în suvenire.
Tu știi că destinul e grav
În pensula marelui zugrav.
Omule, gură strîmbă, gură hîdă,
Pasărea nu știe să rîdă !






Tu ești clopoțelul Sfîntului Duh
Și treci lung prin văzduh
Și suni lepădarea de sine
Și-mpărăția nopții ce vine.
Glasul tău depărtat și sfînt
Spune auzului de pe pămînt
Că sufletul trebuie să stea
De veghe, înnarmat în șea ;
Că sufletul e-o sabie sticloasă
Care trebuie trasă :
Să-i scînteie stelele-n luciu !


Povară mi-e mintea, ca tuciul.


Tu trăiești fără castel,
Fără pat, făr' așternut,
De la început ;
Fără cufăr, fără cărți,
Zburdînd mereu într-alte părți,
Neașezată nicăieri,
Fără drepturi, fără puteri.

Poezia Graiul Nopții de Tudor Arghezii

GRAIUL NOPȚII



Cucuvaie, cîntecul tău tîrziu,
În noaptea cu veșmînt argintiu,
Are cîteva tari silabe
Cu cîteva silabe slabe.
Ce prost, întîi, s-a-nfricoșat de tine,
De cîntecul tău cu chemări străine,
De ființa de abur și pucioasă
În noaptea lui somnoroasă ?





Ochii tăi, mari și teferi,
Ca niște luceferi
Înghețați de uimire,
Privesc în suvenire.
Tu știi că destinul e grav
În pensula marelui zugrav.
Omule, gură strîmbă, gură hîdă,
Pasărea nu știe să rîdă !






Tu ești clopoțelul Sfîntului Duh
Și treci lung prin văzduh
Și suni lepădarea de sine
Și-mpărăția nopții ce vine.
Glasul tău depărtat și sfînt
Spune auzului de pe pămînt
Că sufletul trebuie să stea
De veghe, înnarmat în șea ;
Că sufletul e-o sabie sticloasă
Care trebuie trasă :
Să-i scînteie stelele-n luciu !


Povară mi-e mintea, ca tuciul.


Tu trăiești fără castel,
Fără pat, făr' așternut,
De la început ;
Fără cufăr, fără cărți,
Zburdînd mereu într-alte părți,
Neașezată nicăieri,
Fără drepturi, fără puteri.