Poezia Către Ceaadaev de Aleksandr Pușkin

CĂTRE CEAADAEV



Cu glorie, nădejdi, iubire,
Ne-ai răsfățat, tu, amăgire,
Puțină vreme, în trecut ;
Petrecile tinereții
Ca cețurile dimineții
Și ca un vis au dispărut.
Ci-n noi dorința arde încă,
Sub cei mai crunți stăpînitori
Stăm ascultînd nerăbdători
A patriei chemare-adîncă.
Al libertății ceas slăvid
Cu-ncredere nezdruncinată
Îl așteptăm, cum un iubit
O întîlnire minunată.
Cît libertatea o visăm,
Și-onoarea-n inimi ne trăiește,
Prieteni, țării să-nchinăm
Speranța care-n suflet crește !
Tovarășe, să crezi ! Cîndva
Va răsări măreața stea
A fericirii mult dorită.
Din somn Rusia s-o trezi !
Pe tirania năruită
Al nostru nume scris va fi !



În romînește de George Lesnea

Poezia Povești ( Noel ) de Aleksandr Puşkin

POVEȘTI ( NOEL )


Sus inima ! S-a-ntors
Despotul călător.
Se tînguie Crostos,
Și un întreg popor.
Pe pruncul sfînt Maria cu grijă-l potolește :
- ,,Nu plînge, dragul meu Isus,
Că vine buha, țarul rus''.
Și țarul glăsuiește :





- ,,Vă dau la toți de știre,
Și adevăr grăiesc,
Că mi-am făcut mundire
După tipar nemțesc.
Popor, fii vesel, iată, sînt gras și mulțumit :
Mă proslăviră prin gazete ;
Am dat promisiuni, banchete,
Și nu-s prea ostenit.




Dar asta nu e tot,
Vești bune vă aduc :
Pe Lavrov am să-l scot,
În locul lui Gorgoli voi pune rînduială,
Și drepturi toți vor căpăta
Prin mila mea imperială
Și bunăvoia mea.''




De bucurie-n pat
Strigînd copilul sare :
- ,,Să fie-adevărat ?
N-o fi o glumă oare ?''
Dar mama îl alintă din nou cu vorbe bune :
- ,,Închide-ți ochișorii iar
Și-ascultă ce frumos îți spune
Povești tătuca țar !''




În romînește de Al. Philippide

Poezia Mitra Lui Grigore de Tudor Arghezi

MITRA LUI GRIGORE



Tiara grea pe frunte, de aur gros bătut,
S-a făurit frumoasă, acum vreo șapte veacuri,
Muncită, în robie, de meșter priceput
A-mpodobi tertipul cu gingășii și fleacuri.




Aci, cunoști călcîiul ciocanului, lovit
În bulgării de aur supuși silit strivirii
Și-ncovoiați de-o floare la locul potrivit,
Prinzînd înfățișarea, treptat, a-nchipuirii.




Aci, de subțiază metalul străveziu,
Și, fir plăpînd, ca firul de păr prin flori se coase ;
Tors ca din furci de aur și ajungînd mătase,
Pe nicovala neagră, se iscă nimbul viu.




Trei rînduri de zmaralde, ca dinții din gingie,
Rotunde, deopotrivă, jurîmprejur răsar,
Pe-alocuri întrerupte de-o piatră rubinie
Și de un bob mai mare de vechi mărgăritar.





Păstrată pentru Paști în cămin cu-ncuietoare,
Tiara stă-n părete, păzită de doi sfinți.
Albastru căptușelii pătat e de sudoare,
Pe creștetul, din vremuri, al foștilor Părinți.

Poezia Toamna de Tudor Arghezi

TOAMNA


Străbatem iarăși parcul, la pas, ca mai nainte.
Cărprile-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaș bancă-n frunze ne-așteptă la fîntîni.
Doi îngeri duc beteala fîntînilor pe mîni.




Ne-am așezat alături și brațu-i m-a cuprins.
Un luminiș în mine părea că s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine și sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cînte, spărturile pe flaut.




Vreau să-mi ridic privirea și vreau să-i mîngîi ochii...
Privirea întîrzie pe panglicile rochii.
Vreau degetul ușure să-l iau, să i0l dezmierd..:
Orice vroiesc rămîne îndeplinit pe sfert.




Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plînge ?
Apusul își întoarce cirezile prin sînge.
O ! mă ridic, pe suflet s-o strîng și s-o sărut -
Dar brațele, din umeri, le simt că mi-au căzut.




Și de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o dată,
S-aplec la sărutare o frunte vinovată,
Să-nvingem iarăș vremea dintr-o-ntărie nouă
Și să-nviem adîncul izvoarelor de rouă.




Și cum scoboară noaptea, al'dată așteaptă,
Îmi pare veche luna - și steaua ce se-arată,
Ca un părete de-arme, cu care-aș fi vînat.


Și fără glas, cu luna, și noi ne-am ridicat.