Poezia Oseminte Pierdute de Tudor Arghezi

OSEMINTE PIERDUTE


Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.

Atît amar de ani e de atunci !
Glicină tu, tu florile-ți arunci.

A mai venit de-atuncea să v-asculte,
Voi plopi adînci, cu voci și șoapte multe ?

Voi ați rămas întors tot spre apus,
Voi creșteți toți de-a pururea în sus.

N-o mai zăriți, din vîrfuri, nicăieri ?
Știți voi ce vorbă este vorbă ,,ieri'' ?

La poartă, umbr-aceluiaș stejar.
Mă rog, intrînd, de domnul grădinar.

Fîntîna curge, ca și-atunci, mereu,
Tu curgi, fîntînă, pe trecutul meu.

Și toate sînt precum le-am cunoscut
Rămase-așa, ca dintru început.

I-am spus că vreau să caut un mormînt,
Pe care l-am săpat, demult, cîntînd.

Și mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
E-adevărat. Nu este mormîntul nimănui.

Poezia Morți În Crucea Nopții de Tudor Arghezi

MORȚI ÎN CRUCEA NOPȚII



Motți în crucea nopții ? Nu cred.
Totuș, clopote, ca-n bură,
Gîngăvesc.
Clopote de lemn, cu putred
Glas, jelesc,
Și gîndirea-i arătură
Peste care boi de zgură plugăresc.




Trăgătorii și groparii
Lîngă morții viitori
Dorm, gîndesc.
Totuș, jalnic lăutarii
Izbucnesc,
Și din guri de cîntători
Vorbe : ,,Slabi și trecători''
Se-nnădesc.




Se-nmormîntă noaptea, parcă,
Unii morți ieșiți din legi...
E tîrziu !
Sufletul răzleț se-mbarcă
În sicriu
Și vîslește spre pribegi,
Și te schimbă să-nțelegi
Cenușiu.





Eu sînt mortul, eu groparii,
Cimitirul și presviții !
Eu jelesc !
Vînturi treieră stejarii
Și-i zmuncesc.
Ploaia plînge rătăciții.
Și, în mine, și iubiții
Muncezesc.

Poezia Agate Negre de Tudor Arghezi

AGATE NEGRE


Cum e-n mijlocul tăcerii,
Adîncită-n văgăuna
Nopții palide, ca luna
Licărind în bruma serii ;




Și cum sufletul se pierde
Într-un lin păiejeniș
Ce se leagănă pieziș
Să-l mîngîie și dezmierde ;




Cum din foile citite
Fluturi albi, cu ochi de aur,
Pe buchete de țintaur
Mișcă aripi prăfuite ;




Cu susure de mătasă
Înnecată de dantele -
Pe la geamurile mele
Trece vîntul ca o plasă
Constelată cu mărgele.




Turburat în amintire,
S-a întors parfum de vis,
De la sînu-abia deschis,
Peste care-un braț subțire
Adormea ca un iris.

Poezia Portret Dedicat Princesei Natalia Ghica de Vasile Alecsandri

PORTRET DEDICAT PRINCESEI NATALIA GHICA



Plăcuță, simțitoare, în toate grațioasă,
Ești dulce ca seninul de zi primăvaroasă,
Și ochiul ce oglindă cu drag ființa ta
Nimic în astă lume nu-l poate întrista.




Tot sufletul ferice s-apropie de tine
Ca de-o sperare vie, ca de un ceresc bine,
Și nu vrea să mai zboare, simțind că a găsit
În sufletul tău gingaș un frățior iubit.




Ai farmecul puternic ce-aprinde-n omenire
Avîntul de mari fapte, dorinți de nemurire.
Tu poți să dai c-un zîmbet, c-un singur sărutat
O patrie iubită la tristul exilat.




Oricine te zărește e mulțămit de viață,
Că-ți rîde veselia ș-amorul dulce-n față.
Ești cea mai drăgălașă minune cu ochi vii,
Ești cea mai adorată... și numai tu n-o știi !