Poezia Ștefan-Vodă Și Codrul ( Baladă ) de Vasile Alecsandri

 ȘTEFAN-VODĂ ȘI CODRUL
           ( BALADĂ )

Ștefan -vodă rătăcit
Întră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: ,,Domn viteaz!
Ce-ți curg lacrimi pe obraz?"
,,Ah ! îmi plîng ostașii mei
Morți, luptînd ca niște zmei !"
Codrul zice: ,,Dragul meu,
Încetează plînsul tău,
Căci din obrazii mei trufași
Face-ți-oi voinici ostași
Ca să scapi biata moșie
De păgîni și de urgie''.
,,Fă!'' răspunde mult voios
Domnul mîndru, inimos.

Codrul puse a vui,
Brazii a-și însufleți,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari și mici
Se făceau ostași voinici,
Și spre domn înaintau
Și din gură cuvîntau
,,Să trăiești, măria -ta !
Hai la luptă, hai, Ștefane ;
Du-ne-n oardele dușmane !''

Ștefan-vodă-nveselea
Și la luptă purcedea
Peste munte și muncel
Cu tot codrul după el.
Vai lupta c-un brăduleț !
Vai de leah, vai tatar
Ce luptau cu un stejar !

Poezia Ștefan-Vodă Și Codrul ( Baladă ) de Vasile Alecsandri

 ȘTEFAN-VODĂ ȘI CODRUL
           ( BALADĂ )

Ștefan -vodă rătăcit
Întră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: ,,Domn viteaz!
Ce-ți curg lacrimi pe obraz?"
,,Ah ! îmi plîng ostașii mei
Morți, luptînd ca niște zmei !"
Codrul zice: ,,Dragul meu,
Încetează plînsul tău,
Căci din obrazii mei trufași
Face-ți-oi voinici ostași
Ca să scapi biata moșie
De păgîni și de urgie''.
,,Fă!'' răspunde mult voios
Domnul mîndru, inimos.

Codrul puse a vui,
Brazii a-și însufleți,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari și mici
Se făceau ostași voinici,
Și spre domn înaintau
Și din gură cuvîntau
,,Să trăiești, măria -ta !
Hai la luptă, hai, Ștefane ;
Du-ne-n oardele dușmane !''

Ștefan-vodă-nveselea
Și la luptă purcedea
Peste munte și muncel
Cu tot codrul după el.
Vai lupta c-un brăduleț !
Vai de leah, vai tatar
Ce luptau cu un stejar !

Poezia Mărgărinta Din Muncel de Vasile Alecsandri

MĂRGĂRINTA DIN MUNCEL

 

Mama pentru-a ei copil are scumpe dismierdări,
Are inimă cu ochi, are ochicu sărutări.
Plînsul lui e plînsul ei; orice-l doare, pe ea doare,
Ea trăiește pentru el; cînd el moare, și ea moare!

Mărgărinta din Muncel născu mîndru pruncușor,
Ce muri pe sînul ei, legănat cu mare dor.
Ea îl duse la mormînt, lîngă inima-i de gheață
Legănîndu-l nencetat, ca și cnd ar fi n viață.

Apoi merse la bordei de pustiu amar cuprins.
Leagănul era deșert, soarele-n cer era stins!
Apoi puse a striga pe cîmpii și zi și noapte:
,,Vină, dragă copilaș, vin' la mama, să sugi lapte!..."

Mama fără de copil nu mai are dismierdări,
N-are inimă cu ochi, n-are ochi cu sărutări!...
A doua zi, despre ziori, pe-un mormînt ea fu găsită,
Peptul gol, trupul răcit, țîța-i de mormînt lipită !

Poezia Mărgărinta Din Muncel de Vasile Alecsandri

MĂRGĂRINTA DIN MUNCEL

 

Mama pentru-a ei copil are scumpe dismierdări,
Are inimă cu ochi, are ochicu sărutări.
Plînsul lui e plînsul ei; orice-l doare, pe ea doare,
Ea trăiește pentru el; cînd el moare, și ea moare!

Mărgărinta din Muncel născu mîndru pruncușor,
Ce muri pe sînul ei, legănat cu mare dor.
Ea îl duse la mormînt, lîngă inima-i de gheață
Legănîndu-l nencetat, ca și cnd ar fi n viață.

Apoi merse la bordei de pustiu amar cuprins.
Leagănul era deșert, soarele-n cer era stins!
Apoi puse a striga pe cîmpii și zi și noapte:
,,Vină, dragă copilaș, vin' la mama, să sugi lapte!..."

Mama fără de copil nu mai are dismierdări,
N-are inimă cu ochi, n-are ochi cu sărutări!...
A doua zi, despre ziori, pe-un mormînt ea fu găsită,
Peptul gol, trupul răcit, țîța-i de mormînt lipită !