Fabula Cocoșul Și Vulpea de La Fontaine

                COCOȘUL ȘI VULPEA


Pe creanga lui, părând că dormitează,
Cocoșul cel isteț mereu veghează.
-,,Frăție, zise Vulpea, pițigăindu-ți glasul,
sunt fericită c-a venit și ceasul
cel jinduit de la o vreme-ncoace
să fie pace între dobitoace.
Sunt prima care te înștiințez.
Coboară să te-mbrățișez !
Doar vezi și tu, de bună seamă :
s-a isprăvit cu vechea teamă !
Umblați
pe unde veți pofti :
ca niște frași
de-acum vom fi !
Dar hai că, uite, mă grăbesc
să-ți dau dau sărutul meu frățesc !”
Isteț, din vârful unei crăci,
Cocoșul nostru o salută
spunând : - ,,Nu-i veste mai plăcută
ca vestea mult doritei păci !
ca vestea mult doritei păci !
Sunt fericit și-mi pare bine
că-ntâi o aflu de la tine.
Dar uite, văd în zare că vin ca o furtună
și doi ogari, pesemne, cu-aceeași veste bună.
Azi lasă-le încolo de treburi, toate baltă,
că până una-alta am să cobor și eu.
Ne-om bucura îndată cu toții laolaltă...”
-,,E prea târziu, n-am vreme, zău, pe cuvântul meu !”
Și a pornit mânată ca de streche...
A râs grozav Cocoșul, văzându-i astfel zorul,
căci e-o plăcere fără de pereche
când izbutești să-nșeli înșelătorul.

Fabula Cocoșul Și Vulpea de La Fontaine

                COCOȘUL ȘI VULPEA


Pe creanga lui, părând că dormitează,
Cocoșul cel isteț mereu veghează.
-,,Frăție, zise Vulpea, pițigăindu-ți glasul,
sunt fericită c-a venit și ceasul
cel jinduit de la o vreme-ncoace
să fie pace între dobitoace.
Sunt prima care te înștiințez.
Coboară să te-mbrățișez !
Doar vezi și tu, de bună seamă :
s-a isprăvit cu vechea teamă !
Umblați
pe unde veți pofti :
ca niște frași
de-acum vom fi !
Dar hai că, uite, mă grăbesc
să-ți dau dau sărutul meu frățesc !”
Isteț, din vârful unei crăci,
Cocoșul nostru o salută
spunând : - ,,Nu-i veste mai plăcută
ca vestea mult doritei păci !
ca vestea mult doritei păci !
Sunt fericit și-mi pare bine
că-ntâi o aflu de la tine.
Dar uite, văd în zare că vin ca o furtună
și doi ogari, pesemne, cu-aceeași veste bună.
Azi lasă-le încolo de treburi, toate baltă,
că până una-alta am să cobor și eu.
Ne-om bucura îndată cu toții laolaltă...”
-,,E prea târziu, n-am vreme, zău, pe cuvântul meu !”
Și a pornit mânată ca de streche...
A râs grozav Cocoșul, văzându-i astfel zorul,
căci e-o plăcere fără de pereche
când izbutești să-nșeli înșelătorul.

Fabula Iepurele Și Broaștele de La Fontaine

             IEPURELE ȘI BROAȘTELE


Sta-ngândurat odată un Iepure-n fâneață.
(Când nu ți-i somn, culcușul e bun și la visare,mi se pare!)
I se făcuse, bietul, lehamite de viașă
și se gândea, cuprins de întristare,
că tare-i rău să umbli mereu cu frica-n sân
și să nu poți să ronțăi în tihnă, ca oricare,
oleacă de lucernă sau de fân.
Iar de dormit ești oropsit, firește
să dormi, ca în zicală : iepurește,
pe undeva, în vrun tufiș,
mai mult cu ochii-ntredeschiși.
,,Îndreaptă-te !” va spune o minune înțeleaptă.
,,Păi, n-ar fi rău ! Dar frica  nu se-ndreaptă !
Mi-i teamă că,  de bună seamă,
și oamenilor le e teamă!...”
Așa gândea jupânul Iepurică,
ciulind mereu urechile la pândă.
O umbră, o părere înfiorau de frică
făptura lui măruntă și plăpândă.
Cum auzi, departe, un zgomot ca de sapă,
o și tuli fricosul meu.
Iar când trecea ca vântul pe lângă eleșteu,
-ștobâlc - săriră broaștele în apă.
„A, care va să zică,
și altora li-i frică
de mine, ca și mie !
își zise Iepurică.
De unde-mi vine, oare, această vitejie ?...
Ori, poate, Preaînaltul
n-o fi lăsat mișel
să nu-și găsească altul
și mai mișel ca el !”

Fabula Iepurele Și Broaștele de La Fontaine

             IEPURELE ȘI BROAȘTELE


Sta-ngândurat odată un Iepure-n fâneață.
(Când nu ți-i somn, culcușul e bun și la visare,mi se pare!)
I se făcuse, bietul, lehamite de viașă
și se gândea, cuprins de întristare,
că tare-i rău să umbli mereu cu frica-n sân
și să nu poți să ronțăi în tihnă, ca oricare,
oleacă de lucernă sau de fân.
Iar de dormit ești oropsit, firește
să dormi, ca în zicală : iepurește,
pe undeva, în vrun tufiș,
mai mult cu ochii-ntredeschiși.
,,Îndreaptă-te !” va spune o minune înțeleaptă.
,,Păi, n-ar fi rău ! Dar frica  nu se-ndreaptă !
Mi-i teamă că,  de bună seamă,
și oamenilor le e teamă!...”
Așa gândea jupânul Iepurică,
ciulind mereu urechile la pândă.
O umbră, o părere înfiorau de frică
făptura lui măruntă și plăpândă.
Cum auzi, departe, un zgomot ca de sapă,
o și tuli fricosul meu.
Iar când trecea ca vântul pe lângă eleșteu,
-ștobâlc - săriră broaștele în apă.
„A, care va să zică,
și altora li-i frică
de mine, ca și mie !
își zise Iepurică.
De unde-mi vine, oare, această vitejie ?...
Ori, poate, Preaînaltul
n-o fi lăsat mișel
să nu-și găsească altul
și mai mișel ca el !”