Fabula Iepurele Și Broaștele de La Fontaine

             IEPURELE ȘI BROAȘTELE


Sta-ngândurat odată un Iepure-n fâneață.
(Când nu ți-i somn, culcușul e bun și la visare,mi se pare!)
I se făcuse, bietul, lehamite de viașă
și se gândea, cuprins de întristare,
că tare-i rău să umbli mereu cu frica-n sân
și să nu poți să ronțăi în tihnă, ca oricare,
oleacă de lucernă sau de fân.
Iar de dormit ești oropsit, firește
să dormi, ca în zicală : iepurește,
pe undeva, în vrun tufiș,
mai mult cu ochii-ntredeschiși.
,,Îndreaptă-te !” va spune o minune înțeleaptă.
,,Păi, n-ar fi rău ! Dar frica  nu se-ndreaptă !
Mi-i teamă că,  de bună seamă,
și oamenilor le e teamă!...”
Așa gândea jupânul Iepurică,
ciulind mereu urechile la pândă.
O umbră, o părere înfiorau de frică
făptura lui măruntă și plăpândă.
Cum auzi, departe, un zgomot ca de sapă,
o și tuli fricosul meu.
Iar când trecea ca vântul pe lângă eleșteu,
-ștobâlc - săriră broaștele în apă.
„A, care va să zică,
și altora li-i frică
de mine, ca și mie !
își zise Iepurică.
De unde-mi vine, oare, această vitejie ?...
Ori, poate, Preaînaltul
n-o fi lăsat mișel
să nu-și găsească altul
și mai mișel ca el !”