Poezia Insula Scufundată de Magda Isanos

INSULA SCUFUNDATĂ




În podul palmei sale ridicase
zeul mării insula cu terase
și munți de safir.
O scufunda din cînd în cînd. o trăgea c-un fir
nevăzut s-arătau corăbii în zare,
sau cînd bătea vîntul prea tare.





Altfel, plutea
ca o frunză de aur pe ape.
Zeul dormea pe-aproape,
undeva, pe nisipul mărunt,
cu părul de sare cărunt,
plin de crabi și de scoici. Vedeam
prin pînza de apă subțire
tîmpla-i cu vinișoare de mărgean.
O, cîtă pace era-n ocean
atunci...
Odihnindu-se de asprele lui porunci,
meduzele și peștii străvezii
dormeau lîngă albăstrele temelii
ale insulei. Beau apa ușoară
din gura rîului.
poate-ascultau
păsările, care-n fiece seară,
ascunse-n stufiș, cîntau.




Nimenea nu călcase încă
nisipul. Vedeam urma adîncă
a unui monstru marin mort de mult.
Oasele lui albesc lîngă munți. I-au amult
păsările carnea înc-aburind.
Și algele, cu fiece val tresărind,
s-au depărtat.
Marea s-a zbătut și-a oftat :
- Unde mi-i fiul,
întraripatul și străveziul ?




De-atunci insula s-a încins
c-un inel de coral
de care se sparge întîiul val
de mînie-al oceanului necuprins.



Stă singură. Munții din mijloc sclipesc.
Pădurile cad într-o pulbere neagră.
Altele cresc.
Pasărea paradisului, schimbîndu-și penele,
presară poienele.
S-aud căzînd fructele cocotierului,
care-ndată se desfac pe nisip.
Și-ndoita splendoare a cerului
și-a mării luminează-ntr-un chip
nefiresc
toate lucrurile care-aruncă umbre și cresc,




pînă cînd se deșteaptă zeul și trage c-un fir
nevăzut insula de safir,
înapoi, pe nisipul mărunt,
în fundul mării, unde-atîtea sunt.