PE DEAL
Pe cer cîțiva nouri încă, palizi, zdrențuiți de soare,
Se topesc ca fulgii iernii, pe pămînt umbra lor moare.
Sus - nemărginire-albastră, jos e mărginitul verde.
În potop de umbră satul, sub copaci stufoși, se pierde.
Stîncile își scot din dealuri a lor frunți îmbătrînite ;
Iai pe vale-și duce gîrla undele-i neliniștite.
Stînca zice gîrlei : - Spune-mi, pentru ce ești trecătoare ?
Pentru ce, și zi și noapte, și pe lună și pe soare,
De al vremii bici gonită, tu alergi neîncetat ?
Nu vezi eu cum rîd de vreme și de zboru-i necurmat ?
Ea mă bate cu aripa-i, bici cu plumb în vîrf, și eu
Dorm pe căpătîi de veacuri, pacinică, ca Dumnezeu !
- Tu, răspunde gîrla stîncei, tu ai somnul drept ursită,
Eu în mine port viață. Dormi. Eu sînt neadormită !
Și port grai în a mea undă, și din leagăn la mormînt
Merg, și-n mersul meu spun lumii că-i cumplit al vremii zbor,
Că-s zădărnicii, nimicuri toate cîte-s pe pămînt,
Și că totu-i trecător !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...