CALUL CARDINALULUI BATHORI
Bathor cardinalul, ușurel de minte,
Pe-un cal alb de spume fuge tot nainte
Peste văi și rîuri, peste munți de-a drept,
Făr-a-ntoarce capul rezemat de pept,
Căci i-e teamă-n suflet, teamă să zărească
A lui Mihai-vodă umbră vitejească !...
El dedese pradă oastea-i de magnați
Românilor aprigi de peste Carpați,
Ș-acea oaste mîndră, multă, strălucită
Parte zace moartă, parte-i risipită !
Îl mustră și munții cu nouri pe frunte,
Și codrii îl mustră, și șoimii de munte !
Iar cînd obositul, cuprins de fiori,
Vrea să s-odihnească în poieni cu flori,
Florile îndată se prefac în spinuri,
Poienele negre scot aspre suspinuri !
Șă cînd el aleargă la vre un izvor,
Codrii gem, copacii scutură-a lor frunză !
Și din munți, din codri, din văile-adînci
Ies mii de fantasme căzute pe brînci,
Triste, șovăinde, amenințătoare,
Palide ca moartea, ca ea-ngrozitoare,
Împedecînd zborul albului fugar
Și strigînd în cale-i cu vaiet amar :
,,Blăstem ție, Bathor ! tu, ce cu rușine
Fugi lăsîndu-ți oastea murind pentru tine !''
Calul se-nfioară ! El cearcă napoi
Să-și ducă stăpînul în foc, la război,
Și cumplit nechează, și cu mult dor plînge,
Întorcîndu-și capul spre cîmpul de sînge.
Ca el cardinalul cată-ndărăt... ,,Vai !
Iată-l ! strigă, iată grozavul Mihai !''
Și nebun de spaimă, rugînd, cardinalul
Face cruci o sută, își îndeamnă calul,
Dar sirepul falnic stă !... ș-oftînd din greu,
Cade mort de jalea stăpînului său !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...