Fabula Zgârcitul Care Și-a Pierdut Comoara de La Fontaine

ZGÂRCITUL CARE ȘI-A PIERDUT COMOARA

Ai doar cât poți
să folosești ce ai!
Sunt și netoți
de care, ca un scai,
se ține, îndîrjită, lăcomia.
La ce-ți mai folosește vistieria,
când nu dai o lețcaie pentru trai?
Zgârcitul strânge banul peste ban,
dar rabdă mai dihai ca un golan...
Esopni-l dă exemplu, pe unul, care-odată
ținea comoara veșnic îngropată
și ajunsese dâd și tras la față,
că nu strica un gologan la piață,
de parcă-i trebuiau  în altă viață.
Se tânguia, sărmanul,
mereu că ,,nu avea".
Nu stăpânea el banul,
ci banu-l stăpânea !
În grijorat, ca prostul,
de-atâtea ori pe zi a dat ocol
bănetului, că un vecin, ghicindu-i rostul,
i_a mai lăsat și lui doar cuibul gol...
În zori, când nu-și găsește comoara, - tragedie :
se zbate, urlă, geme, aleargă, se sfâșie,
din pragul dimineții până seara.
-,,Dar ce-ai pierdut?"l-întreabă un trecător. ,,Comoara !
Mi-au luat-o ! O-ngropasem sub lada cu gunoi..."
-,,De ce? Așa se-ngroapă în vreme de război.
Puteai s-o ții în casă, să iei din ea oricând..."
-,,Ce tot vorbești? Să iau din ea?... Nici gând !
Așa ceva prin minte să nu-ți treacă !
Ce, banii vin ușor, cum vezi că pleacă?
Nu m-atingeam nici pentru lumânare..."
-,,Atunci de ce atâta supărare?
Cum din comoara nu voia să iei
ascultă, astăzi, sfatul meu, mai bine :
aruncă niște pietre-n locul ei,
că pietrele la fel de cald ți-or ține !"