ȘOBOLANUL SCHIVNICIT
Un Șobolan, scârbit de toți,
fugi de-al omenirii val
în pustnicia unei roți
de cașcaval.
Și în chilia
lui rotundă
era profundă
sihăstria.
Dar tot rozând, găman,
din negura chiliei,
ajunse, dolofan,
la marginile schivniciei.
(Căci Domnu-i bun și plin de milostenie
cu cei ce i se-nchină cu smerenie...)
Dar, într-o bună zi, pe la chindie,
sosi-n chilie o solie
a neamului șobolănesc
să-i ceară ajutor bănesc.
Prea pirpirii în fața armiei pisicești,
crezuseră gherlanii lor că-i bine
s-aducă ajutoare din țările străine.
Cetatea lor, mândria lor, Chițcani,
vestita capitală a Țării Șoricești,
fiind împresurată de dușmani,-
porniseră-n solie fără bani...
-„Deprinsu-m-am de cele pământești
(le spuse el cu vorbe prefăcute)
și nu pot să v-ajut cu gologanii;
dar am să-l rog pe Domnul să v-ajute...”
Și noul sfânt, zgârcit și la taifas
le-nchise ușa-n nas.
Sihastrul meu din chilioara roții
de cașcaval țintește un
dervâș nebun
Călugării sunt milostivi cu toții!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...