Blestem
Sunt mii de ani de cînd ne-am întîlnit,
și-am pas vînatul nostru la un loc,
și-n grotă - după ce-am aprins un foc -
legîndu-ne tovarăși, ne-am iubit.
Mi-i glasul tău așa de cunoscut,
și-n ochii tăi e-un soare de demult
( de care-ți amintești că ne-am temut
și ne-nchinam la dînsul ). Cînd te-ascult,
Străveche bucurie crește-n mine,
și toate parc-au fost, dar le-am uitat
și mi le-aduc aminte lîngă tine.
Eu și pe-atuncea-n tine-am căutat
Iubire, și-am găsit numai durere
sunt mii de ani și pentru totdeauna
e blestemul, de n-au avut putere
atîtea nopți din noi să facă una.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...