BĂTRÎNUL REGE
Arborele bătrîn ațipea ;
multe lucruri uitase. Știa
să ridice seva, să ivească florile.
Îl supărau paserile și zorile.
Atîta cîntec nu putea pricepe ;
auzea pitulicea că-ncepe,
și se trezea-n lumina încă slabă :
nu-i grabă, gîndea, nu-i grabă.
Dar pițigoi, botgroși și ciocîrlii,
zvîrlind în aer notele-argintii,
umflau gușele cu-nfocare,
cu ochii țintă spre imensul soare,
care-ncepea, la margini de pămînt,
să suie pe aripile-acestui cînt...
Atunci bătrînul, deșteptat de-a bine,
simțea cu vîrful vînturile line,
și-ncet, încet, de cîntec legînat,
el se lăsa, ca regii, lăudat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...