COCOȘELUL, MOTANUL ȘI ȘORICELUL
Pornind prin lume crud, dar cu aprindere,
un Șoricel fu luat cam prin surprindere.
Dar s-ascultăm mai nimerit
ce spune el Mămichii c-a pățit :
-„Trecusem munții ăia ce mi-au stârnit uimirea
și hoinăream încolo și încoace,
când două dobitoace
mi-au și atras privirea.
Pe cât părea întâiul liniștit
și potolit și cuvios,
pe-atât era de arțăgos
și de pornit vecinul lui cumplit.
Avea pe țeastă,
ca o creastă,
și-un glas menit să te-nfioare.
Cu brațele zbârnitoare,
tot încerca mereu să zboare...”
(Și-i tărăși Mămichii moși pe groși.
Iar fiara lui era un biet... Cocoș.)
„...Se tot bătea, cum zic, mereu pe coapse
și coapsele-i pocneau ca niște capse,
sporindu-i gălăgia
atât de-asurzitor,
că eu, cu toată vitejia,
am luat-o iute la picior !
De nu era să fie-acest turbat,
îl cunoșteam, pe celălat fârtat,
blajin, smerit, deși cu ochii de foc,
cu coada și urechile ca noi
și blana mătăsoasă, tărcată-n câte-un loc...”
-,,O, fiul meu, vorbești despre Cotoi!
Sub mutra sa smerit și blajină,
afurisita asta de jivină
e în război de-a pururea cu noi;
dar celălalt nu este, zău,
în stare să ne facă rău.
Ba, chiar se cade să-ți mai spun
că-l vom gusta la vrun dejun.
Motanul, însă , dragul meu, e-o cutră
și-și bizuie pe șoareci, cum se știe,
întreaga lui bucătărie.
Să nu mai judeci lumea după mutră!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...