Poezia Aș Vrea Un Basm de Magda Isanos
AȘ VREA UN BASM
Aș vrea un basm, dar cine să mi-l spună
cînd a tăcut de-o vreme chiar și vîntul ?
E focul stins și noaptea-l fără lună,
și muzei mele i-a-nghețat cuvîntul.
Era o fată și-un bunic bătrîn ;
erau povești și maci aprinși în lunci ;
parfum și greieri ce cîntau în fîn -
și-i mult de tot de-atunci
Bătrînu-i mort acum, și buzele-i sunt mute.
El doarme-n sînul bunului pămînt,
și de-ar trăi, azi, cine să-i asculte
poveța înțeleptului cuvînt ?
A scîrțit o mobilă prelung,
și vîntul parcă plînge la ferești -
neostenite clipele se scurg.
Nu-i nimeni să m-adoarmă cu povești.
Ce talent!Cand a scris aceasta poezie era in clasa 6
RăspundețiȘtergere