LOGDNĂ DE PRIMĂVARĂ
Vai, frumusețea ceasului de-acuma
de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine,
și-alături să simțim sub talpă humă
de iarba vieții grea, cum de suspine
mi-i inima de cînd nu te-am văzut ?
Vreau soarele, pe degetele noastre
unite, un inel să făurească ;
albastre zările-n privirile-ți albastre
să le privesc și dragostea să crească
din rădăcini bătrîne ca grădina
( mai mîndră decît cea care s-a des ),
să-mi ierți, și eu să-ți iert, de-asemeni, vina
de-a fi iubit mai mult decît am spus.
Și să ne ducem colo, sub coline,
a primăverii zînă-nduioșată
să ne prefacă-n gemene tulpine,
pe care-aceeași moarte să le-abată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...