Poezia Legendă De La Dorna de Vasile Alecsandri

LEGENDĂ DE LA DORNA


              I

Pintre arborii din munte
Faptul zilei se strecoară ;
Soarele-i lucește-n frunte,
Vulturul în cale-i zboară.




Se văd turme-albind pe coaste,
Rîuri lungi pe văi frumoase,
Și, crescuți în rînd de oaste,
Brazi pe culme luminoase.




Ca ființele din basme
Pe sub pîclă se arată
Munți, gigantice fantasme,
Stînci cu fruntea fulgerată.




Mai devale-o blîndă ciută
La izvoare se adapă
Și, voioasă, ea sărută
Cerul oglindit în apă ;


            

Iar sub codru, pe potică,
Stă un urs la vînătoare,
Pîndind ciuta sprintenică
Și rîvnind a ei picioare.


             II


Colo-n crîngul ce-nverzește
Sună-un bucium de cireș ;
Pe-o cărare se-ntîlnește
O copilă c-un plăieș.




 El se duce prin pădure
După cerbi cu coarne mari ;
Ea culege fragi și mure
De sub brazi, de pin tufari.




,,Cînd, Ilinco, s-a aprinde
Pentru mine al tău dor ?''
,,Cînd din zbor ursul a prinde
Ciuta cea de la izvor.''




El pleacă pe bătătură...
În curînd codrul frunzos
Răsună de-o-mpușcătură
Și de-un țipet dureros.




Vînătorul împușcase
Biata ciută la izvor,
Ursu-n labe-i apucase
Copilița, scump odor.