FĂCLIA
Când roiurile primelor albine
din zările olimpice-au purces,
sus, pe Himet , sălașul și-au ales,
pe cline cu poieni de floare pline.
Cu timpul, niște oameni mai hămesiți ca lupii
ambrozia divină, din faguri, le-o prădară
și, lacomi, le lăsară
pustii de miere stupii,
iar ceara în făclii o preschimbară.
Ci iată că odată o falnică Făclie
văzând prin partea locului
cum însăși moalea glie
se schimbă-n cărămizi la para focului,-
voind să biruiască truda timpului,-
(aidoma făpturilor Olimpului)
se azvârli ca Empedocle -n foc
și se topi în vâlvătăi pe loc.
Nu toate-s cu putință pentru toți :
mai bine chibzuiești și te socoți
și nu te-apuci să faci decât ce poți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...