Poezia Păcatul de Alexandru Vlahuță

PĂCATUL



Păcătuit-a omul în vremuri fericite,
Cînd nu-i lipsea nimica, nici hrană, nici odihnă,
Cînd n-avea a se teme de zile amărîte,
Cînd roabă-i era lumea - și el domnea în tihnă,




Pămîntul, încă proaspăt, pătatu-s-a de sînge
Cînd lumea era largă și oamenii puțini,
Cind nimenea, sub soare, n-avea de ce se plînge,
Cînd cerul n-avea trăsnet - și nici pămîntul spini.




Și vreți ca astăzi omul să nu păcătuiască ?
Cînd grijile-l apasă, nevoile-l muncesc,
Cînd el se vede-n lume menit să pătimească,
Cînd rălele-l frămîntă, și poftele-l robesc !




Și vreți să n-avem Caini, cînd e nepotrivire,
Și ură și cruzime în neamul omenesc,
Cînd neagra dușmănie și lacoma rîvnire
De-a pururea-ncuibate în inimi clocotesc !




Nu, nu ; din nopți pierdute în vremuri depărtate
Blăstemul stă pe oameni, în veci vor suferi.
Și rîvna, și ispita, și negrele păcate
Născutu-s-au cu lumea, cu lumea vor pieri !