Poezia Oamenii Mā Uimesc de Magda Isanos

OAMENII MĀ UIMESC

Oamenii mā uimesc și-acum.
Aș vrea sā cunosc ca ei
toate lucrurile pe numele lor și-n drum
larg sā-mi alātur pașii de pașii lor grei.

Fiecare zare sā nu aibā-n spatele ei înc-o zare,
fiecare cuvînt sā nu aib-un clopot mai mult,
de care numai eu, cînd se face noapte, s-ascult.
O viațā-aș vrea, o viațā oarecare,
atît de strîmtā,-ncît sā pot dormi
și uita vocile nepāmîntene ;
cerul molatec, destrāmat în gene,
sā nu mai poatā visuri zāmisli.

Uneori îmi spun : am sā mor
atît de singuratecā-n mijlocul lor ;
limba simplā-a bucuriilor n-am învāțat ;
am sā mor ca o pasāre care prea mult a zburat,
dar n-a fācut cuib nicāieri.
În loc sā trāiesc, am cîntat melancoliul ieri ;

și semnele pe care le-am primit n-au fost de la oameni,
au fost de la flori. Tu cu cine te-asemeni ?
mā-ntrebau pururi privirile omenești.
Din pāmînt  ca noi toți pornrști,
dar care cresc niște vorbe ciudate. ,,Mulțime,
nu mā goni, ca voi sunt, ca voi sunt și eu !''
Dar ei mā lāsau deoparte mereu,
și cuvîntul ,,poet'' rāsuna în rîs,
pe buzele lor, care n-au sārutat, n-au surîs.