IMNURI PENTRU PĂMÎNT
Acum vreau să cînt
imnuri pentru pămînt,
păduri și izvoare ;
străvechea ta laudă, soare,
îmi arde buzele. Toate
plantele răspîndesc visuri ciudate.
Răcoarea nopții, stelele nestinse,
Într-un cuvînt le-aș voi cuprinse.
Dar mai bine s-ascult.
Oare n-am fost și eu un arbore mai demult ?
Și astăzi nu-s tot materie ?
Forme pieritoare, vise puzderie,
de unde veniți ?
Laudă, oricum, laudă ție,
natură și forță vie,
mamă care ne legeni pe jumătate-adormiți.
Tu care-ai născocit soarele,
umbra și apele
și numai o dată mășcînd pleoapele -
stelele, strălucitoarele !
Ai creat spațiul,
ființele chinuite de nesațiul
vieții,
mările licărind îndărătul ceții
celei dintîi ;
amiaza de foc
și-nfloritele pămîntului văi.
Apoi, după larmă și joc,
somnul cel bun al morții.
Tu, ca o mamă stai îndărătul porții ;
S-a-nserat, se-ntorc risipiții copii,
și tu-i primești în cîmpiile liniștite ;
ființe-obosite ! Ființe-obosite !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...