Fabula Jivinele Bântuie De Ciumă de La Fontaine

JIVINELE BÂNTUIE DE CIUMĂ




O molimă ce-mprăștie urgie,
prin care Ceru,-n dreapta lui mânie,
a vrut să osândească păcatele din lume,
-Ciuma, ca să-i spun pe nume-
de vreo două luni încoace
bântuia prin dobitoace.
Nu tuturor le și făcea de petrecanie,
dar nu scăpase teafăr nici o dihanie
și nicăieri nu mai zărea vro lighioană
că umblă, ca pe vremuri, nebună după hrană.
Nici Vulpile, nici Lupii nu mai pândeau din zadă
neprihănita pradă;
iar Turturelele tânjeau,
și ele urgisite de-acea cumplită pacoste,
și, mohorâte, fără pic de dragoste,
se ocoleau pe unde se zăreau.
Ci Leul, întrunindu-și sub bolțile de cetini
divanul de coroană, le spuse: - „Dragi prieteni,
puzderiile noastre de mârșăvii și vicii
I-au mâniat cumplit pe Cel din Slavă
și nu mai văd nădejde de izbravă,
decât înduplecându-l,cumva,prin sacrificii.
Istoria ne-nvață și ea că-i de folos
Așa că nu e vreme de zăbavă:
ne-ndurați și fără muget,
să-mbunăm pe Cel din Slavă,
arătând ce-avem pe cuget!
Am sfârtecat și eu (regret adânc!)
și oi și miei și noateni cu topanul,
iar uneori mi s-antâmplat chiar să mănânc
...Ciobanul
De-o trebui, mă voi jertfi. Dar vreau
să vă aud pe toți vorbind pe șleau!”
-,,Măria ta n-ar trebui să se disculpe!
( grăi atunci lingușitoarea Vulpe ).
Înfulecând jigănie de astea, mi se pare,
că le-ai făcut, Măria Ta, o cinste mare.
Iar Ciobanul ăla, știm prea bine,
e cea mai ticăloasă din jivine,
că vrea să ne domine.
Se cade să-ți aducem, Măria Ta, chiar laude!”
(Și toți lingușitorii porniră s-o aplaude.)
Dihanie după dihanie,
și Urșii și Tigri, toți cuminți,
se zugrăveau prin spovedanie
neprihăniți ca niște sfinți.
Și nici de data asta nu spuse nimeni crimele
pe care, zi și noapte, le săvârșeau mărimile.
Când iată că Măgarul veni și el la rând:
-,,Mi-aduc aminte că trecând cândva, flămând
prin pajiștile unei moșii călugărești,
prilejul, iarba crudă, ispitele drăcești,
sporite de o foame parcă oarbă,
m-au pus să rup vro două guri de iarbă.
Lihnit, lihnit, dar n-avem drept, v-o spun cinstit...”
L-au suduit, l-au huiduit cumplit.
-,,Să paști din iarba altuia îmi pare
(sări un Lup clănțău) o crimă mare.
Din vina unui astfel de pârlit
avem, de bună seamă, atât de suferit!”
Și toți s-au năpustit și l-au jertfit.
Neprihăniți, săracii n-au sortit la judecată;
nelegiuiți, boierii ies toți basma curată...