Poezia Odă Statuiei Lui Mihai Viteazul de Vasile Alecsandri

ODĂ STATUIEI LUI MIHAI VITEAZUL


                          I


Mărire, adorare, îngenunchere ție,
Gigant din alte timpuri, fruntaș între eroi !
Mihai ! frate de arme cu dalba vitejie,
Oaspe de bronz nouă, sosit iar pintre noi !
Pe-ntinsul țării astăzi e splendidă serbare ;
Copiii se simt, bătrînii-ntineresc.
Chiar țărna din morminte s-animă și tresare,
Și umbre înarmate prin aer se-ntrunesc.
Azi, noi, romîni, cu toții pătrunși de-o nouă viață,
Umbriți de al tău nume feeric, legendar,
Cu-o falnnică uimire stăm, te privim în față,
Căci tronul tău prin seculi a devenit altar.
Și vulturul cu zboru-i din ceruri te-ncunună,
Țintind în zare ochii l-apus, la răsărit,
Și codrii, antici marturi de gloria străbună,
Se mișcă-n zgomot mare de freamăt oțelit !
,,Ce este-n România ? Ce vifor o pătrunde ?''
Întreabă, pe Danubiu, Balcanul spăriat.
,,Sînt Paștele române ! Danubiu răspunde,
Privește ! Mihai Bravul în bronz a renviat !''


                            II


O ! dar, așa-i cu dreptul ; să te ravadă iară
Și muntele, și codrul, și vulturul din el,
Mihai, Mihai, tu care avut-ai pentru țară
O inimă de aur și brațul de oțel.
Așa este cu dreptul : să reapari la lume
Măreț, superb, rozboinic, calare pe un zmeu,
Avînd pe scut prestigiul cerescului tău nume
Și cap, și pept, și umeri de bronz ca gîndul tău.
O ! mare domn ! pe timpul de fapte colosale,
Cînd tu luptai, la vîntul produs de spada ta
Nimic nu sta-n picioare, nimic nu rezista,
Căci ea cîntarea-n pumnu-ți cît soarta țării tale,
Și toți care-n orbire călcau țara română,
Ca spice secerate cădeau pe cîmpul ei ;
Chiar moartea, moartea crudă scăpa coasa-i din mînă
Sub fulgerul teribil ieșit din ochii tăi !


                       III


Feerică splendoare de vultur domnilor !
Atît avînt îți dase al Patriei amor,
Și gloria te puse l-atîta înălțime
Cît n-aveai tu deasupra-ți ș-alăturea pe nime !...
Sigmund Bathor maghiarul a fost un mare ducă
Ce nu-ncăpea în lume de tine și, aprins,
El vru să re eclipse, vru țara să-ți reducă...
Suflat-ai peste dînsul, și-n clipă tu l-ai stins.
Murad era puternic ! Sangeacul lui Murad
Lățea o neagră umbră pe lumea spaimîntată,
Iar tu ziceai, în față cu furia-i turbată :
,,Murad se crede-un cedru și nu-i decît un brad !''
Mehmet era teribil ca un torent de sînge
Pornit ca să înece creștinii pămînteni...
Cine cuteza, cine visa de a-l înfrînge ?...
Tu l-ai secat în codrii de la Călugăreni,
Căci fost-ai dintre oameni cu semne suverane
Ce mor în apărarea popoarelor sărmane,
Și sceptrul lua grabnic în mîna-ți de monarc
Cînd forma unui paloș, cînd forma unui arc.


                         IV


Precum arhipăstorul ce poartă daruri sfinte,
Purtai moșia-ntreagă în inima-ți fierbinte
Ș-avînd lîngă-al tău umăr poporul viu și tare,
În patru părți a lumei strigai în gura mare :
,,Voi, turci, tatari și unguri, unelte-ale prădărei !
Românul e ca stînca în valurile mărei.
Veniți cu falca-n ceruri... Pe-acest viteaz pămînt
Nu tremură, nici fuge decît paiușu-n vînt.
La noi, bătrîn, muiere, barbat, copil de țîță,
Nepăsători de moarte, au inimă de criță.
Sînt copți de tineri încă l-al vitejiei soare
Și sînt deprinși să moară pe dușmanul ce moare.
Ei știu să cate-n față, iar niciodată-n urmă ;
Și-n ochii lor dușmanii nu sînt decît o turmă.
Priviți ! în a lor suflet nu este nici o pată,
Nici o rușine nu e pe fruntea lor săpată.
În ei, pe ei lucește, de-o vie strălucire,
Și inimă, și armă, și frunte, și gîndire !''
Apoi lăsîndu-și ochii să sboare cu mîndrie
Pe bravii tăi tovarăși, vultani din Românie,
Ziceai :,,Țara e mamă dulce, copiii mei !
Ferice care moare luptînd pe sînul ei !
Din țărna lui vor crește odoare vitejești,
Stejari cu lemn de arce, de ghioage romînești !''


                             V


August erou a cărui memorie augustă
Ttrecut-a peste seculi cu marginea îngustă
Și s-a înscris în raze pe fruntea omenirei
Afară de domeniul uitărei ș-a peirei !
Precum odinioară pe toți electrizai
Cu glasul și ochirea-ți de-arhanghel, o ! Mihai,
Privește împregiuru-ți cum vine-ntreg poporul,
Cum vine să admire în tine Salvatorul.
Vezi cum țara ferice de-a exastă pe lume,
Se simte-ncoronată cu falnicul tău nume !
Mihai, devină iarăși sub cerul strămoșesc
Ecoul preaputernic de glas dumnezeiesc
Ș-aprinde iar scînteia de-antică vitejie
În noi carii aducem îngenunchere ție,
Gigant din alte timpuri, fruntaș între eroi,
Oaspe de bronz, scump nouă, sosit iar pintre noi !