Fabula Bâtlanul Lingav de La Fontaine

BÂTLANUL LINGAV



 Bâtlanul meu cu ciocul de frigare
 pornise-n faptul zilei, nu știu unde,
 înalt și cucuiat pe rășchitoare,
 de-a lungul unui râu cu limpezi unde,
 în care coana Știucă își cam făcea de cap,
 alături de cumătrul Crap
 Și Crapi și Știuci
să tot îmbuci!
când te apuci!
 Dar el, cu tabieturi și la regim, se pare,
 nevrând să-și strice pofta de mâncare,
 își vede mai departe de plimbare.
 Făcându-i-se-ndată și foame pe deplin,
 zări-n șuvoiul cristalin







doar niște Lin;
dar se uită la el plin de dispreț,
 ca șobolanul lui Horațiu de semeț.
Și tot umblând și colindând,
 urmară și Vârlugile la rând.
Dar cum? Să guste el Vârlugi?
 E o mâncare pentru slugi!
 Vârlugi, Plevușcă, Jai, Guvizi, nu merită nici pliscul să-l deschizi!
A tot răbdat Bâtlanul, cătând în deal, la vale,
 dar negăsind, cu timpul, măcar un solz de pește,
 s-a ospătat și el... împărătește
 c-un prăpădit de melc ivit în cale!
 Adesea nazurile strică.
 Privind la toate cu dispreț,
 flămând rămâne cel semeț,
 când cel isteț
se mulțumește cu ce pică.