Fabula Măgarul Și Câinele de La Fontaine

MĂGARUL ȘI CÂINELE


Ajută-te cu alții la o nevoie, bade,
cum cere legea firii, de-a pururi cu temei!
Doar un Măgar (de altfel, jivină, cumsecade)
se abătu, o dată, de la porunca ei.


Mergea pe drum, agale, cu un Dulău, hapsânul,
și începuse să i se urască.
Dar ațipind îndată, la un popas, Stăpânul,
porni și Urechilă, prin pajiște, să pască.
Mai rar o pajiște frumoasă,
cu iarba fragedă, gustoasă!
Avea, cu toate astea, ospățul și racilă :
nu se găsea prin iarbă măcar un fir de dracilă!
De data asta, însă, Măgarul, chibzuit,
s-a și lipsit.
Dulăul, cum îl vede, s-apropie și-l roagă
să-i dea și lui un codru de pâine din desagă,
că tarte e lihnit.
Înfulecând de zor lăstare crude,
Măgarul se făcea că nu-l aude.
Dar mai târziu i-a spus,
nițel de sus :
-,,Prietene, așteaptă și nu te mai pripi,
că are grijă Badea să-ți dea, când s-o trezi!”
Văzând, după o vreme, un Lup prin preajma lor,
cheamă și el Dulău-n ajutor.
La rîndul său, Dulăul, un câine cam poznaș,
îi spuse :- ,,Măi, fârtate, de ce atâta zor?
Așteaptă că se scoală Stăpânul mintenaș
și, până una-alta, tu ia-o la picior.
Iar dacă te ajunge dihania cumplită,
cum știu că frica face și eroi,
izbește-o peste bot cu o copită
și ai să vezi cum fălcile i-nmoi,-
că d-aia doar ți-au pus potcoave noi!”
Dar n-are timp Măgarul să vânture hârtoapele,
pierzându-se ca glonțul în zare cu muncele,
că Lupul se repede și-l face bucățele...


Să ne-ajutăm mai bine la vreme cu aproapele!