ÎNMORMÂNTAREA LEOAICEI
Murind soţia unui Leu,
de peste tot veneau mereu
supuşii, trişti, să-i spună fiecare
cuvintele de consolare
ce fac durerea şi mai mare.
Şi el, plângându-şi nenorocul,
le spuse locul şi sorocul
solemnităţii funerare,
să vie toţi, cu mic, cu mare,
că, din porunca lui, agia
va rândui ţeremonia.
Vă-nchipuiţi că toţi s+au strâns
şi Leul, dându-le exemplu,
vuiau pereţii peşterii de plâns
(căci Leii n-au, în codrii lor, alt templu).
Că-i în palat, în grotă, în speluncă,
ca pretutindeni, Curtea-i ca o ţară
în care toţi sunt veseli sau trişti ca la poruncă,
iar, de nu sunt, încearcă doar să pară,-
o trupă de fantoşe pe care-o joci pe sfoară!
Doar Cerbul din mulţimea lor nătângă
n-a plâns de loc. Ar fi putut să plângă
când ea-i mâncase fiul şi soţia?
Azi moartea ei îi răcorea mânia.
Ce mai încoaci, încolo, - n-a ălâns cu ei la rând
și l-a pârât o cutră că l-a văzut râzând.
Cum zice într-o pagină vestită
și Solomon, un înțelept iudeu,
mânia unui rege e cumplită,
îndeosebi când regele e Leu.
Dar Cerbul nu cetise o slovă prizărită.
-,,Cutezi să râzi, jivină prăpădită,
când vezi că-n jur o lume-ntreagă plânge?
N-aș vrea, îi spuse Leul, în ticălosul sânge
să-mi pângăresc cucernicele-mi gheare,
dar Lupilor le-oi cere răzbunare!...
Și Cerbul îi răspunse cu glasul său sfios:
-„Măria Ta, durerea acum de de prisos,
căci preaslăvita voastră jumătate
mi-a apărut în vis,
culcată printre flori înmiresmate,
și mi-a zis:
Pietene, să nu plângi în zadar,
când va porni cortlegiul funerar,
căci eu, cu mii de sfinți ca mine,
am parte-n rai de desfătări divine.
Aș vrea să-l știu pe rege disperat,
doar pentru-un timp nu prea îndelungat...”
Strigară toți : ,,Minune! S-a-nvrednicit de har!”
Și Cerbul nostru, lucru rar,
se mai alese și cu-n dar...
Și-n vremea noastră se mai văd minuni:
te procopsești la Curte, se-nțelege,
când te pripești să-l lingușești pe rege
și să-l încânți cu vise și minciuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...