Poezia Îmbătrînit E Sufletul Din Mine... de Mihai Eminescu

ÎMBĂTRÎNIT E SUFLETUL DIN MINE...


Îmbătrînit e sufletul din mine
Ca un bordei pustiu în iarnă grea.
Unde te-ai dus, pe cari căi străine
O, tinereță, tinereța mea !
Suspine n-am - ah, de-aș ave suspine,
De-aș ave lacrimi plînge de-aș pute !
Durerea cea mai crudă, cea mai mare,
Aflînd o formă, află ușurare.


Nimic, nimic ! Cîntarea spăimîntată,
Popoare ce-o ridic la Dumnezeu.
Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată,
Amorul blînd și dulce glasul său,
Ah ! toată lumea este fermecată
De umbra unui dor... și numai eu
Mă furișez o umbră și nu pot
Să scap de ea ... de mine... și de tot !


Oricine-a plîns și spune că ferice
În lume nu-i, acela e-un nebun.
Ce știe el ce sunt dureri cînd zice
Că-ntr-al lui suflet armonii răsun -
Căci armonie-i orice plîns aice,
E-o împăcare plînsul... e un bun.
Cel ce nu poate plînge, acela știe
Ce-i viața moartă, ce e moartea vie ?


Acela are-ntr-însul grămădită
Vecia-ntreagă de dureri și chin,
A ei mărime ; ochiul nu s-a stins,
În lacrimi s-o traduci și în venin.
Icoane nu-s și vorbe nu-s ; n-apară
Măcar aproape ce înseamnă...
O, fericiți acei ce pot de formă...
[                                                        ]


V-aduceți oare de-acei regi aminte,
Ce-n piramide, alții  în pustiu,
Morminte mari, urieșiești morrminte,
Un munte-ntreg le fu a lor sicriu ?
Durerea care nu găsea cuvinte
Aflat-a semne mari, care o știu.
-Tu, taină mută, de ziduri mărime -
Vorbesc dureri, ce nu pot să suspine.


Ah, ce-i cuvîntul, ce-i coloare, sunet,
Marmura ce-i pentru ce noi simțim ?
O coardă-ntinsă imiteze-un tunet,
Un ah !să spuie cum ne chinuim.
[                                                       ]
[                                                       ]
Nu, nu... Și fie forma cît de nudă,
N-ajunge-n veci durerea noastră crudă.


De bate-o inimă sub alba haină,
Abia se mișcă creții de omăt.
Un semn că sub ea se petrece-o taină,
C-un suflet e de groază sfîșiet.
Un semn abia ce poate , ce distaină
Din chinul nostru vorbe ce arăt ?
Neputincioase sunt semnele-oricare...
Ce-arată fața mărei ce-i în mare ?

............................................................

Un cerc ceii desenat pe o hîrtie
S-arate ceea ce se mișcă-n cer,
Înconjurînd cu moartea ei pustie
Pămîntul greu cu a lui hemisfer,
Care vuind se mișcă-n vecinicie
În jur de soare,-n ocean d-eter -
Și toate astea într-un cerc pe-o coală :
Mărimea lumei și a firei fală.


Pe ce domnim ?... pe cifre și pe semne...