Poezia Cortul Singurătății de magda Isanos

CORTUL SINGURĂTĂȚII



În pădure mi-am așezat
cortul singurătății și-am ascultat
cîntînd urieșii culmi -
stejarii și ulmii.




Acolo veneau pînă jos
poalele cerului răcoros.
Și-n nemișcare stînd și-n rugăciune,
munții așteptau o minune,




care să-i ridice-n picioare
și să-i poarte înapoi spre mare,
să-i facă iar nisipuri de-nceput de viață
pentru moluști și soiuri de pești -
într-o marină, caldă dimineață,
cu arbori de mărgean la ferești.





Așa visau munții. Dar nu mai știu.
În cortul singurătății mele se făcuse tîrziu.
Trebuia să mor. Mi-am pus mînile
pavăză-n dreptul feței, să nu văd zînile
cum veneau să-mi ia trupul pentru temeliile
pădurilor de stejar. Toate stihiile
zburau împrejurul lor ;
mă temeam, mă temeam să mor.





Însă ele-mi spuneau : - Ai să fii
Într-o sută și-o mie de lucruri vii !
- În flori aș vrea, murmuram.
- Ai să fii, spuneau zînele. - N-am
să uit cîntecele, ș-am să orbesc ?
- Scutură-te, pom pămîntesc !
au strigat zînele și stihiile cu putere,
și m-am prăvălit deodată-n tăcere
și-ntunecime...


Cu mine mai erau o mulțime...