Poezia Plecînd de Magda Isanos

PLECÎND



Nopțile uneori se deșteaptă
un clopot, ori geme o reaptă,
ca și cum ar veni cineva, ca și cum
m-ar chema către țara de fum.




Se-ntunecă și se clatină cerul.
S-alerge de-o parte lemnul, de altă ferul.
Toate lucrurile se-nfioară. Din ape
uscatu-nvolburat vrea să scape.




Nu-i nici-o lumină, nu-i nici-o floare.
Și iată : viețile viitoare
nu mă mîngîie că mă duc de-aici,
lăsînd ogoarele, copiii mici.




Aș fi vrut să mai am răgaz,
să mai fac o grădină și-un iaz ;
să zidesc case, să pun livezi,
și vie să cresc, și cirezi.



Doamne, ce mult aș fi vrut
să le fac toate de la-nceput !



Însă Dumnezeu m-a strigat,
în mijlocul zilei de foc, și-am plecat,
lăsînd uneltele, lăsînd ogoarele,
pămîntul cel vesel și soarele !