ROCHIA
Din lada mirosind a molii și-a parfum
a scos o rochie din tinerețea ei bunica.
Subțire-i și ușoară ca un fum,
de parcă-ar fi țesută din nimica.
Ce trist foșnește crinolina de mătase,
volanele i se distramă și se taie,
și-n joc de raze, siluete grațioase,
din alte vremi, dansează prin odaie.
Revede balul cel dintîi bătrîna,
își recunoaște rochia de fată
și-i tremură pe-atlasu rece mîna,
de-nduioșare multă-nfiorată.
Și cum își pleacă fruntea tot mai tare,
i-așa de gîrbovă bunica-n vechiul șal...
Ce s-a făcut frumoasa dansatoare
care-n plutit în rochia de bal ?
Picioarele ușoare și micuțe,
și ochii, și surîsul strălucit,
în trupul gîrbovitei bunicuțe
cum, oare, pe vecie de-au murit ?
Și mi-au răspuns mătăsurile moarte,
sau poate chiar bătrîna-n vechiul șal :
nu, n-au murit, dansează mai departe,
mereu în alte rochii, primul bal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...