BĂRBATUL
Umplînd încăperea și inima toată,
bărbatul veni de-afară, din zloată ;
glasul lui mare făcu să se sperie focul.
Suduia lepădîndu-și cojocul.
Parc-ar fi un stejar stufoa,
gîndii în taină, dar era frumos.
Se supăra și-ndată rîdea.
Acum-am să-l fac să nu mai poată pleca.
,,Tu ești subțire și ageră ca o nuia'',
îmi spunea uneori,
ești plină de ghimpi și flori ;
teme-te de mîna mea, c-ai să mori...
Puterea izvora potolit,
din brațele și pieptul lui dezgolit...
Doamne, fă-mă ca Dalila, vicleană,
cînd o da geană prin geană,
să-i aflu taina și să-l robesc
visului meu pămîntesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...