Poezia Zîna de Magda Isanos

ZÎNA



Către sfîrșitul zilei, ades,
oameni și lucruri capătă alt înțeles.
Sub raze lungi, piezișe, de-asfințit,
un arbore odată mi-a vorbit.




Or s-a-ntîmplat din păpuriș să iasă
zîna cu părul verde, rochii verzi,
cîntînd o baladă frumoasă
și-ntrebîndu-mă : ,,Cum nu crezi ?''





,,O, zînă, a cui ești tu, a izvoarelor ?''
Degetele-i picură mireasmă, rîzînd
se ridicăî-n vîrful picioarelor
și spune : ,,Eu sunt un gînd,





o părere, o neființă''.
Nici nu poți crede-atîta necuviință.
Dar cînd întinzi mîinile, s-a topit.
Știu eu ? Poate-un arbore trist mi-a vorbit.