Poezia Luna Și Noaptea de Alexandru Vlahuță

LUNA ȘI NOAPTEA



Luna




Noapte, tu ești scava neagră a veciei, iară eu
Sunt regină. De pe tronul întunericului tău,
Revărs valuri de lumină ; ș-un popor întreg de cstele
Furnică-n razele mele.




Fără mine, neștiută, vecinic ai fi pribegit,
Ca un ghem de întuneric dat de-a dura-n nesfîrșit.
Umilită, pleacă-ți fruntea și-naintea mea te-nchină.
Noapte, sunt a ta regină.



 Noaptea



Lună, tu ești sclava albă, fulg ursit în veci să meargă.
Eu, mai veche decît vremea, și decît lumea mai largă,
Neclintită-s, și nici cuget că-n cuprinsul țărei mele
Furnică popor de stele.




Și de n-aș fi eu să-mbrobod fața ta-n ștergar cernit,
Dacă n-aș fi-ntuneacoasă, tu în veci n-ai fi lucit.
În genunchi dar, a mea poală pleacă-te a-mi săruta,
Lună, sunt regina ta !