Poezia Confesiuni de Magda Isanos

CONFESIUNI

Am multe lucruri de scris,
de plante și ape line,
care toate-nchid cîte-un vis,
mai rāmuros, mai ciudat ca mine.

Cînd plouā nu se-ntîmplā nimic.
Oamenii spun : asta vine de sus ;
streșinile-ngînā : pic, pic...
și gîlgîie-n putred apus.

Totuși, am vāzut zînile
cum țineau deasupra capului mîinile
și dansau în iarba cea nouā,
bucuroase cā plouā.

Am vāzut în fiecare lucru-o mișcare
de rugāciune și adorare ;
în arbori, dimineața, o strālucire.
Nu te speria, trandafire !

E-atîta freamāt nebānuit
din cauza ceței, deasupra lacului adormit...
Și-apoi, fiecare spune : o floare,
ca și cînd n-ar fi o minune destul de mare.

Primāvara sta, o bucatā grea de pāmînt,
poate chiar un mormînt ;
și-apoi deodatā-aceste ființi,
strāvezii ca îngerii, pāșind cuminți.

,,De unde veniți ? întrebam,
aproape palidā de mirare și fricā,
margarete, petunii, șopteam,
cine din noapte, cine vā ridicā ?''

Oamenii însā rîdeau de-aceste cuvinte ;
pentru dînșii, auzul și vāzul-i tocit.
Nimic nu luau aminte,
și jumātate parc-ar fi dormit.

Spuneau : ,,E nebun poetul,
vorbește cu arborii și cu pietrele''...
Atunci m-am depārtat de dînșii cu-ncetul,
le-am uitat graiul și vetrele.